Sa cerem sfat in orice decizie majora, sa-i urmam voii Domnului.
[...] Aşadar, nu se află om mai nefericit, mai apropiat de pieire decît acela care nu are o călăuză pe calea spre Dumnezeu.
Sfîntul Petru Damaschinul: ,, Care este începutul mîntuirii sau al pieririi noastre?” Mult se trudi Sfîntul cu această întrebare, căutînd cu mintea o rezolvare dreaptă şi iată ce judecată găsi la Sfinţii Părinţi: începutul fiecărui bine şi al fiecărui rău este în mintea dată omului şi, după minte, în voinţă. Începutul mîntuirii este ca omul să-şi lase dorinţele şi socotelile sale şi să împlinească dorinţele şi socotelile lui Dumnezeu. Înainte de Lege, în Lege şi sub har se află mulţi mîntuiţi, pentru că aceştia au iubit înţelepciunea şi voia lui Dumnezeu, mai mult decît propria lor înţelegere şi voie; şi iarăşi, în toate aceste vremuri se află mulţi care au pierit, pentru că au dat întîietate dorinţelor şi voii lor, în locul celor ale lui Dumnezeu.
Iar voia lui Dumnezeu nu o putem afla (în cazuri particulare) decît prin judecată, dar nu prin propria noastră judecată, ci întărită prin întrebarea celor încercaţi, care au darul judecăţii. Numai astfel putem afla ce fel de fapte voieşte Dumnezeu de la noi. Altfel, nicicum nu ne putem mîntui. Fără aceasta, nici ceea ce socotim noi că este bun nu ne este de folos, ori pentru că nu este făcut la momentul potrivit, ori pentru că nu ne este, de fel, necesar. Tot aşa, Sfîntul Ioan Casian, dovedind că trebuie să le facem pe toate cu judecată pentru a cunoaşte care este judecata adevărată şi venită de la Dumnezeu şi care este cea mincinoasă şi făţarnică, diavolească, îl citează pe Avva Moise: judecata adevărată nu vine altfel decît în urma smeririi adevărate, atunci cînd le descoperim părinţilor nu numai ceea ce vrem să facem, ci şi ceea ce gîndim, şi nu ne încredem de fel în propria noastră judecată, ci în toate urmăm povaţa bătrînilor înduhovniciţi, considerînd bun ceea ce ei consideră că este bun. O astfel de conduită nu numai că îl călăuzeşte cu bine pe om, nevătămat pe calea cea dreaptă, dar îl şi apără de toate cursele diavolului.
Iată cum vorbeşte despre aceasta Sfîntul Vasile cel Mare: „Cu multă băgare de seamă şi cu bună cumpănire străduieşte-te să-ţi găseşti drept călăuză în viaţă un bărbat neînşelat, iscusit în îndrumarea celor ce merg spre Dumnezeu, înfrumuseţat de virtuţi, priceput în Scripturile Dumnezeieşti, fără multe griji, neiubitor de arginţi, neagonisitor, iubitor de tăcere, avînd dragoste de Dumnezeu, iubitor de săraci, nemînios, fără ţinere de minte a răului, mult folositor pentru cei ce se apropie de el, neiubitor de slavă deşartă, neorgolios, neiubitor de mîngîieri, neschimbător, care nu pune nimic mai presus de Dumnezeu.” Acestea sînt desăvîrşirile unui părinte adevărat! Fără ele, nu va putea, indiferent de străduinţa sa, să conducă spre mîntuire sufletele care i s-au încredinţat. Calea spre Dumnezeu o putem cerceta din cărţi, din pildele şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi, şi o putem arăta şi altora; dar conducătorul nu trebuie doar să arate, ci să şi conducă, şi nu trebuie doar să conducă, ci oarecum să poarte în spate. Prin rugăciunea sa, el trebuie să fie un puternic mijlocitor în faţa lui Dumnezeu şi un izgonitor al vrăjmaşilor nevăzuţi, iar pentru aceasta trebuie să aibă îndrăzneală şi credinţă puternică, prin care să se arunce neispitit asupra puterii vrăjmaşe, acestea se fac sau se dobîndesc pe o a doua treaptă, cea a desăvîrşirii. Sfîntul Ioan Scărarul i se arată în somn şi-l trezeşte pe ucenicul peste care tocmai era să se prăbuşească un munte. Sfîntul Varsanufie are o mulţime de experienţe în care, prin rugăciunile sale, ucenicii săi se izbăveau de chinurile patimilor şi de năprasnele dracilor. Ca să poţi călăuzi, trebuie să vezi toate încurcăturile drumului, să le cunoşti din experienţă proprie şi să ştii cum pot fi depăşite; iar pentru aceasta trebuie să te afli la o anumită înălţime, de pe care să poţi vedea toate drumurile şi pe toţi cei ce merg pe ele, şi pe acela dintre ei care ţi s-a încredinţat. Cu cuvîntul său, ca printr-o mişcare a mîinii, conducătorul îl va îndruma cum să meargă drept, fără abateri, repede, fără rătăcire, printre toate încurcăturile drumului. Cei ce nu s-au curăţat de patimi stau cu toţii pe aceeaşi treaptă, fie că sînt învăţaţi sau neînvăţaţi, fie că au citit sau nu despre ştiinţa nevoinţei. Cei ce alcătuiesc mulţimea nu văd încotro şi cum să meargă, ci doar se înghesuie unii într-alţii şi merg la nimereală, cînd într-o parte, cînd într-alta, aşteptînd să li se arate cărarea cea bună ca să iasă la liman, cu toate că ar putea ieşi imediat, dacă s-ar lăsa călăuziţi de o voce din afara mulţimii. Totul stă în înfrîngerea patimilor: cel ce nu şi-a învins patimile nu poate da o regulă de încredere pentru înfrîngerea lor, pentru că el însuşi este pătimaş şi judecă pătimaş. De aceea, un conducător inteligent, dar neîncercat niciodată nu te va duce departe, cu toate bunele sale intenţii. Atît acesta, cît şi cel călăuzit, vor vorbi, vor discuta despre căile Domnului şi vor bate pasul pe loc. În afară de aceasta, el trebuie să aibă o anumită putere conducătoare naturală asupra sufletului ucenicului, pe care să-l cunoască la fel ca pe al său, pentru ca acesta să i se supună fără cîrtire şi fără comentarii. Dar nu poţi avea puterea duhului fără să-ţi fi supus patimile şi fără să fi primit Duhul lui Dumnezeu. Fără aceasta, cuvîntul va fi întotdeauna neputincios, neroditor, pentru că nu poate da naştere la ceea ce nu este în el, aşa cum ne învaţă Cuviosul Macarie cel Mare. Iată cîte desăvîrşiri trebuie să aibă un adevărat conducător, un îndrumător de nădejde! Dar şi cel ce i se încredinţează, atunci cînd Domnul îl va învrednici să-şi găsească o asemenea călăuză, îşi asumă mari şi severe obligaţii.
Esenţa îndrumării şi puterea ei stau în legătura tainică dintre părinte şi ucenic, făcută în faţa lui Dumnezeu, prin care părintele ia asupra sa mîntuirea sufletului ucenicului, iar ucenicul se predă pe sine în întregime acestuia. În această legătură sau făgăduinţă reciprocă se află deosebirea esenţială dintre conducere şi sfătuire sau întrebare. Îndrumarea dată în ultimele cazuri nu te leagă, pe cînd, dincoace, fiecare cuvînt este lege; acolo, cel ce întreabă are încă libertatea să judece şi să verifice, pe cînd aici orice cercetare este nelalocul ei şi duce la pierzanie. Ucenicul se predă pe sine cu totul. „Tu - spune Sfîntul Vasile cel Mare - predă-te lui sărăcit cu desăvîrşire, adică să nu mai ai nimic al tău sau pentru tine, ci totul să-i aparţină părintelui; altfel, rămăşiţa vechilor frămîntături va strica iarăşi ceea ce se pune în tine şi tot acest amestec va fi fad, neplăcut Domnului, va fi dezgustător.” Sfîntul Ioan Scărarul dă un exemplu, cum un ucenic îi spunea îndrumătorului său: „M-am încredinţat ţie, cuvioase părinte, aşa cum fierarului i se încredinţează fierul” (Cuvîntul al patrulea, punctul 23). Asemeni pînzei curate în mîinile pictorului sau asemeni unui bun material în mîinile sculptorului, la fel este ucenicul în mîinile părintelui său. El a luat asupra sa jugul lui Hristos, hotărît să-I bineplacă, iar acum - aşa cum spune Sfîntul Scărar - încearcă să pună greutatea de pe grumazul său pe cel al altuia (ibidem, punctul 5). El se aseamănă celui care, ţinut deasupra apei de mîinile altuia, se pregăteşte să traverseze marea înot (ibidem). De aceea, el numeşte viaţa sub îndrumare moarte de bunăvoie, mormînt, călătorie în timpul somnului, înot neprimejduit. Într-un fel, ucenicul nu este cel ce lucrează, ci cel asupra căruia se lucrează.
Aceasta, din punctul de vedere al ucenicului. Din punctul său de vedere, şi părintele dă o făgăduinţă hotărîtă că răspunde de mîntuirea sufletului ucenicului, ale cărui păcate şi le asumă, ca şi răspunsul în faţa Înfricoşatei Judecăţi. Această idee este exprimată în multe locuri şi foarte adesea de Sfîntul Varsanufie. De pildă, unuia care cerea: „Dă-mi cuvîntul, stăpîne, că răspunzi de mine în faţa lui Dumnezeu şi că nu va fi vătămare asupra mea”, îi răspunse: „Scumpul meu suflet mi-l pun pentru tine, numai moartea ne va despărţi” (Răspunsul al 57-lea); altuia îi răspunse: „Ia aminte la ceea ce scriu şi ascunde în sufletul tău: Voi face aşa că vei auzi bucurie cerească, împărătească, dumnezeiască, vei fi moştenitorul darurilor mele” (Răspunsul al 10-lea); altuia: „Iau asupra mea jumătate din păcatele tale”, şi, după ce acesta îşi spori cererea: „Bine, le iau pe toate, pentru ascultare” (Răspunsurile 163, 164). Iată ce făgăduieşte: „Dacă păstrezi legămîntul meu la fel ca pe al lui Dumnezeu, mărturisesc că răspund de tine în ziua cînd Dumnezeu va judeca în taină pe oameni” (Răspunsul al 58-lea). Iar într- alt loc se roagă: „Prea Puternice! Ori primeşte, o dată cu mine, şi pe copiii mei în Împărăţia Ta, ori şterge-mă şi pe mine din cartea Ta” (Răspunsul al 110-lea). Dar o făgăduinţă atît de copleşitoare se dă numai în condiţiile împlinirii hotărîte, energice, necîrtitoare de către ucenic a tuturor poruncilor părintelui, din inimă, ca şi cum ar fi poruncile lui Dumnezeu, astfel încît, la cea mai mică abatere, legămîntul este rupt şi făgăduinţa îşi pierde puterea. Părintele purcede să ridice la cer, am putea spune că pe mîinile sale, sufletul ucenicului, dar cu condiţia ca şi acesta, să caute, să se străduiască, să se nevoiască. Dumnezeu îi ajută unui astfel de căutător într-ale credinţei, şi cel ce se încrede în Domnul - Care vrea ca toţi să se mîntuiască - acela nu se îndoieşte că totul - şi cuvîntul, şi fapta, vor conlucra la mîntuirea lui. De fapt, părintele devine mijlocitor între ucenic şi Dumnezeu, mijlocitor nemincinos, fidel, neprimejdios: ceea ce a spus, aceea va fi. Astfel, unuia îi spune: „Să se înscrie cuvintele mele în inima ta, înfăşoară-ţi-le în jurul mîinilor, ca să le ai mereu înaintea ochilor” şi, mai departe: „Arată-le şi prin împlinire cu fapta” (Răspunsul al 11-lea). Altuia îi spune: „Mă rog, ziua şi noaptea mă nevoiesc pentru sufletul tău, dar străduieşte-te şi tu, urneşte-te, altfel, totul este zadarnic. Caută sare şi te voi săra” (Răspunsurile 24, 70). Şi încă: „Dacă vei încălca ceva din acestea, eu nu sînt vinovat; tu vei vedea şi vei răspunde în ziua cea înfricoşătoare” (Răspunsul al 57-lea).
Astfel, între cei doi se creează o legătură nezdruncinată, de inimă, o legătură duhovnicească, în care părintele se dizolvă cu duhul în fiu, şi fiul în părinte; şi aceasta, nu numai pe perioada formării duhovniceşti, ci pentru veşnicie.
Sfîntul Varsanufie îi scrie unuia aflat în suferinţă: „Văzînd suferinţa şi tulburarea ispitei care te-a cuprins, m-am îmbolnăvit atît de tare, ca niciodată”, amintind totodată cuvintele Apostolului: „Cu cel ce suferă, şi eu sufăr” (ibidem). Altuia îi spune: „Sînt nedespărţit de tine; cînd mergi la ascultare faţă de fraţi, întotdeauna merge cu tine şi inima mea, care a binevoit întru Domnul” (Răspunsul al 27-lea). Sau: „Prin harul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, nu mă despart de tine, ci, prin dragostea ta, sînt pururi cu duhul alături de tine” (Răspunsul al 55-lea). Sau, mai departe: „Frate, îţi spun ca propriului meu suflet, căci Domnul a legat între ele sufletele noastre, spunîndu-mi: „să nu te desparţi de el” (Răspunsul al 159-lea). La Sfîntul Ioan Scărarul, adevăratul ucenic este zugrăvit astfel: Un suflet legat de păstorul său prin dragostea şi credinţa lui Hristos nu se va depărta de el nici cu preţul vărsării de sînge, mai ales dacă rănile i-au fost cîndva vindecate de acesta. Sufletul ţine minte cuvintele celui care a spus: nici Îngerii, nici Începătoriile, nici Puterile... nici vreo altă făptură nu ne poate despărţi de dragostea lui Hristos. Dacă cineva nu îşi va avea sufletul astfel legat, împletit (cu celălalt suflet) şi agăţat (de acela), degeaba îşi petrece viaţa în purtări făţarnice şi prefăcute faţă de părinte (Cuvîntul al patrulea, punctul 28). În această uniune sufletească stă toată puterea şi esenţa legăturii (dintre ucenic şi părinte). Prin aceasta, asupra ucenicului neputincios se revarsă toată puterea părintelui. De aceea, vrăjmaşul încearcă pe toate căile să distrugă această legătură, atît prin gînduri ascunse, cît şi prin vedenii, prin care insuflă ba neîncredere, ba bănuială, ba dorinţa de a trece la alt părinte, după cum vedem din pildele Sfîntului Varsanufie (Răspunsul al 159-lea şi următoarele). Datorită importanţei sale, această legătură sufletească trebuie să fie primul lucru pentru care să se roage ucenicul: „Dezvăluie-I cu mintea lui Dumnezeu credinţa şi dragostea ta neprefăcută faţă de îndrumătorul tău, şi Dumnezeu îl va înştiinţa în taină de dragostea ta pentru el şi îl va face să fie la fel de binevoitor şi de prietenos faţă de tine.” (Scara, Cuvîntul al patrulea, punctul 45).
O astfel de uniune este, de altfel, o mare taină duhovnicească, căci este făcută de Însuşi Dumnezeu. Nu fiecare poate fi cu adevărat părinte duhovnicesc oricărui ucenic şi nu fiecare poate fi ucenic adevărat oricărui părinte. Celui ce caută credinţă deplină şi cu încredere, Domnul îi arată şi îl conduce către acela care poate, prin puterea Sa, să-l aducă la mîntuire; îl înştiinţează în duh pe vrednicul părinte duhovnicesc să îl primească şi să poarte greutatea acelui neputincios. Aşa vedem la Sfîntul Varsanufie: Ioan i se arătase şi apoi nu mai veni multă vreme. Cînd Avva Serid crezu că nu va mai veni deloc, Sfîntul Varsanufie îi spuse: „Cu trupul lipseşte, dar cu duhul e alături de noi şi nu se va despărţi pînă în veci” (Răspunsul al 5-lea); şi încă mai înainte spunea: „Cu doi ani înainte, Domnul mi-a spus că va veni” (Răspunsul 1). Unul dintre ucenici îi spuse: „Domnul mi te-a trimis liman şi adăpost” (Răspunsul al 159- lea); iar altuia îi spunea: „Credem că Domnul te-a adus aici: nu ispiti harul” (Răspunsul al 163-lea).
De aici se descoperă de la sine cum trebuie să fie ucenicul în relaţiile cu părintele său. Tot ce se referă la acestea decurge firesc din duhul în care ucenicul se predă pe sine părintelui şi din unirea care are loc între ei. Ucenicul trebuie să aibă deplină şi neîndoită încredere în părintele său: să aibă credinţa că acesta cunoaşte calea lui Dumnezeu, că poate conduce pe ea spre desăvîrşire şi că îl va călăuzi şi pe el, că este puternic în faţa lui Dumnezeu şi că Dumnezeu îi va arăta, prin el, calea cea dreaptă şi nerătăcită; de aceea, toate îndrumările sale trebuie primite ca fiind cu totul adevărate, pe deplin mîntuitoare şi bineplăcute Domnului. Această credinţă trebuie să fie luminoasă, curată şi neîntunecată de nici cel mai mic nor al îndoielii, căci şubrezirea ei este şi şubrezirea legăturii sufleteşti, iar şubrezirea legăturii sufleteşti compromite întreaga lucrare şi o face neroditoare. De aceea, trebuie să păstrăm această credinţă ca pe ochii din cap. „Cîtă vreme credinţa înfloreşte în suflet - spune Sfîntul Ioan Scărarul - atît timp trupului îi izbuteşte toată slujirea; dar, imediat ce cineva se atinge de piatra credinţei, nu încape îndoială că acela va cădea, căci adevărat este că tot ce nu este din credinţă este păcat (Romani 14, 23) ....Dacă supuşii, în simplitatea inimii lor, nu vor recurge la viclenii diavoleşti, din curiozitate faţă de poruncile părintelui, atunci vor străbate cu bine drumul spre Domnul” Trebuie să-şi cinstească părintele în toate felurile, să-i păstreze imaginea cinstită, luminoasă, nu numai în cuvînt şi în sentimente, dar nici în minte să nu aibă nimic care să-i întunece imaginea sau să-i micşoreze lumina.
Dacă gîndul te face să-ţi acuzi sau să-ţi huleşti părintele, fugi de această tentaţie ca de curvie şi nu lăsa şarpelui acestuia nici o speranţă, nici un loc, nici o intrare, nici o apropiere, ci dimpotrivă, strigă-i: „O, amăgitorule! Nu eu o să-mi judec stăpînul, ci el este pus judecător peste mine!” Această cinstire şi evlavie statornică creşte sub oblăduirea credinţei şi prin credinţă se întăreşte; şi, dimpotrivă, slăbeşte o dată cu slăbirea credinţei şi invers. De aceea, acestea două sînt ţintele înspre care vrăjmaşul îşi îndreaptă săgeţile. Adesea el plăsmuieşte chiar năluciri întru întunecarea cinstei părintelui, ca să-l îndepărteze pe ucenic de la el; aşa a suferit Elisei, ucenicul lui Isaia. De aceea, cînd în Scara, ucenicul îl întreabă pe Ioan Savaitul, care îl sfătuise să se încredinţeze unui părinte: „Şi dacă acest părinte, din nepriceperea sa, va greşi cu ceva? Stareţul îi răspunde: Chiar de l-ai vedea păcătuind, nu te depărta de la el, ci spune-ţi în sinea ta: Frate, de ce-ai venit aici? Atunci vei vedea cum va fugi de la tine orice înălţare de sine” În toate trebuie să ne încredem în părinte sau să ne păstrăm convingerea că, prin rugăciunea părintelui, orice trebuinţă ne va fi împlinită, orice rău va fi respins, orice bine ne va fi dăruit. „Ţine-te de mine - spunea adesea părintele Varsanufie - că te voi scoate afară şi te voi aduce grabnic la linişte şi te voi arăta lui Dumnezeu”; sau: „Vei fi urmaşul meu, te vei învrednici de darurile mele”;
Urmarea firească a încrederii, a cinstirii şi a speranţei trebuie să fie liniştirea sub ocîrmuirea părintelui, ca sub un acoperiş neprimejduit. Prin supunerea faţă de acesta, ucenicul îşi retează orice preocupare pentru el însuşi, orice grijă şi orice temere. El îi spune din inimă părintelui, scrie Sfîntul Varsanufie: „Cred că Domnul, prin tine îmi va izbăvi sufletul; fă cu mine ce te va inspira Domnul. Eu nu mai sînt eu”
Ieromonah Ioan Iaroslav ,,CUM SĂ NE MÂNTUIM? ,, DUPĂ ÎNVĂŢĂTURA SFINŢILOR PĂRINŢI EDITURA SCARAŞI MĂNĂSTIREA SFINŢII ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL – PETRU VODĂ 2005
Folositor si ajutator mare te-ai aratat lumii im primejdii, Mucenice, ca pe multi ai izbavit de pagube: pe furi urmarind, pierderile departandu-le si celor ce alearga la tine cu credinta implinind cererea lor; pentru aceasta te rugam , fii milostiv si noua care iti cantam: Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
Icosul 1
Intrupandu-se cuvantul lui Dumnezeu s-a luminat faptura, si printr-Insul a izvorat multimea mucenicilor, care au patimit pana la sange, facandu-se aparatori celor neputinciosi; pentru aceasta iti cantam:
Bucura-te, stea neapusa.
Bucura-te, raza de nematerialnic foc.
Bucura-te, lumina celor pagubiti.
Bucura-te, caderea celor rapitori.
Bucura-te, taina care destainuiesti nelegiuirea.
Bucura-te, stavila care opresti ratacirea.
Bucura-te, stalp care impiedici necuviinta.
Bucura-te, adanc care pierzi lacomia.
Bucura-te, suflare care intaresti inimile celor suferinzi.
Bucura-te, mana care descoperi pradaciunile.
Bucura-te, lant care fereci pe faptuitorul celor rele.
Bucura-te, negura care intuneci gandurile necurate.
Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
Condacul al 2-lea
Biruitor grabnic te-ai facut prigonitorilor celor care voiau a rapi munca saracului amarat de soarta si a stinge fiinta lui , fiind amenintat de intamplari; pentru aceasta strigam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Sa nu se invredniceasca nelegiuitii a ne supune sub picioarele lor, Sfinte, cand se pornesc asupra noastra ca valurile marii ce vin spumegand pe aripile vanturilor turbate; ci sa cada ca spicele tarinii de fata ta si noi sa te binecuvantam, zicand:
Bucura-te, nadejdea noastra cea tare.
Bucura-te, caderea nelegiuitilor vrajmasi.
Bucura-te, ingradirea nesatioaselor fiare.
Bucura-te, infranarea mandrilor rapitori.
Bucura-te, ca se cutremura cei ce calca poruncile tale.
Bucura-te, ca se ticalosesc cei ce nu cinstesc minunile tale.
Bucura-te, ca se chinuiesc cei ce nu cheama intr-ajutor numele tau.
Bucura-te, ca se tulbura cei ce te amarasc.
Bucura-te, ca se lauda cei ce iti multumesc tie.
Bucura-te, ca de mila ta toata faptura se veseleste.
Bucura-te, ca de ingrozirea ta toti cei ce au gresit se pocaiesc.
Bucura-te, izbavitorul celor umiliti.
Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
Condacul al 3-lea
Dreptatea si pacea avand in cugetul tau, ai parasit tabara Frigiei, nemaiputand suferi ca sa vezi inchinaciunea la idoli. Pentru aceasta, suindu-te la munta, cu post si rugaciuni ti-ai curatit sufletul de pacate si te-ai intarit in credinta Domnului nostru Iisus Hristos, cantand: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Paganii, nemairabdand urmarile tale cele sfinte, prin care se defaima inselaciunea lor cea idoleasca, caci propovaduind credinta lui Hristos poporului si dovedind ca El este Dumnezeu, Care face minuni, iar nu pietrele si arama, te-au supus la chinuri pe care le-ai primit cu dragoste. Pentru aceasta iti cantam:
Bucura-te, cel ce ai fost frecat peste tot trupul cu tarsane.
Bucura-te, cel ce pe urma ai fost ars cu foc.
Bucura-te, cel ce ai rabdat usturimea ciulinilor.
Bucura-te, ca ai fost strapuns peste tot cu sulite.
Bucura-te, ca ai suferit pe tamplele tale ciocane de fier.
Bucura-te, ca si alte munci ai suferit cu rabdare.
Bucura-te, ca n-ai cartit impotriva lui Dumnezeu pentru patimirea ta.
Bucura-te, mai ales, ca te-ai luptat cu bucurie impotriva trupului si a sangelui.
Bucura-te, ca Alexandria s-a ingrozit de credinta ta cea tare.
Bucura-te, ca tiranii erau mustrati de cutezarea ta.
Bucura-te, ca, nemaiavand cu ce te mai spaimanta, au poruncit sa fii taiat cu sabia.
Bucura-te, ca multi din privitori te binecuvantam zicand: Bucura-te, Mina, mult patimitorule!
Condacul al 4-lea
Fericita credinta a Rasaritului ridicand in sfarsit crucea intre popoarele pagane, dupa caderea tiranilor vrajmasi ai crestinatatii, s-a zidit in Alexandria biserica ta, Sfinte, de catre un iubitor de Hristos cetatean, in vremea lui Constantin imparatul; si acolo au fost aduse ramasitele moastelor tale, carora ne inchinam cantand: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Glas ridicand catre tine strigam: Grabeste-te, Sfinte, a ne apara; nu ne dezlipi nadejdilede mila ta cea mare; ca unde vom nazui afara de tine sa ne linistim, dupa noianul pacatelor noastre, dupa Mantuitorul si preacurata lui Maica, decat la tine cel ce ai patimit cu dragoste pentru Hristos si pentru a noastra mantuire; tinde-ti mana ta spre noi, Mucenice, ca sa te binecuvantam zicand:
Bucura-te, aflatorul lucrurilor pierdute.
Bucura-te, aducatorul lor in starea in care au fost.
Bucura-te, lauda cetatenilor cinstiti cu fapta.
Bucura-te, fericirea negutatorilor cu bune masuri.
Bucura-te, pazitorul nedormit al satelor si al oraselor care sufera de pagube.
Bucura-te, scaparea celor amenintati de vapaie si de vifor.
Bucura-te, usurarea popoarelor ce se amarasc de navalirile grozave si de asuprelile nedrepte.
Bucura-te, povatuitorul drumetilor ce te cer in ajutor.
Bucura-te, izbavirea oamenilor de moartea naprasnica.
Bucura-te, scaparea corabiilor cuprinse de vijelie si de furturi.
Bucura-te, mangaierea a tot sufletul asuprit si amarat.
Bucura-te, si al nostru aparator grabnic in suferinte.
Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
Condacul al 5-lea
Hrana de mantuire vietii noastre trimite-ne noua, Sfinte, de la Dumnezeu, ca sa nu pierim de multimea patimilor ce se indesesc in noi cu prisosinta, ca pacatosi suntem; dar care pacat sau ce multime de greseli poate covarsi vreodata nemarginita milostivire a lui Dumnezeu, avand rugatori cetele mucenicilor? Cu acelea impreuna cantam: Aliluia!
Icosul al 5-lea
nima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi, zice imparatul si Proorocul David. Pentru aceasta, smerindu-ne pana la moarte, cadem catre tine, Mare Mucenice Mina, sa te rogi lui Dumnezeu pentru noi pacatosii ca sa ne linisteasca durerile, biruind pe vrajmasii care se lupta impotriva legilor Lui. Apropie-te, dar, Sfinte, apropie-te de noi cei ce patimim ca sa slavim minunile tale, cantand:
Bucura-te, mijlocitor fierbinte al celor suferinzi catre Dumnezeu.
Bucura-te, staruitor grabnic catre Dansul.
Bucura-te, ajutor puternic pentru cei ce pazesc poruncile Lui.
Bucura-te, nadejde nerusinata a crestinilor.
Bucura-te, tamaie bineprimita la cer in rugaciune.
Bucura-te, vas ales al Sfintei Treimi.
Bucura-te, cel ce nu voiesti rautatile oamenilor.
Bucura-te, cel ce plangi pentru nepriceperea lor.
Bucura-te, cel ce pururea ii indemni la fapte bune.
Bucura-te,ca ii povatuiesti a vietui in unire si dragoste.
Bucura-te, ca pe multi i-ai adus la pocainta.
Bucura-te, ca pentru toti te rogi pururea.
Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
Condacul al-6-lea
Evreul, care era asupritde crestin, prin tainuirea banilor ce ii lasase spre pastrare la el pana la intoarcerea sa, s-a botezat vazand minunea, cand I-ai descoperit adevarul; iar crestinul, ingrozindu-se de fapta ce facuse spre vatamarea sufletului pentru iubirea de argint, s-a pocait, strigand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al-6-lea
Pe calcatorul de juramant crestin si vicleanul prieten al iudeului, iesind din biserica ta, unde marturisise neadevarul, ca nu are stiinta de acei bani, l-a rapit calul; si tu te-ai aratat femeii lui acasa, ca sa trimita barbatului ei aurul iudeului, precum a si urmat si indata s-a descoperit viclesugul. De aceea cantam tie:
Bucura-te, vadirea viclesugului tainuit.
Bucura-te, aflarea aurului rapit.
Bucura-te, rusinarea faptelor rele.
Bucura-te, amaraciunea urmarii lor.
Bucura-te, implinirea datoriilor credintei.
Bucura-te, crestinatorul iudeului ratacit.
Bucura-te, pocainta crestinului pierdut.
Bucura-te, lauda Bisericii Rasaritului.
Bucura-te, intristarea neamului iudeilor.
Bucura-te, ca prin a ta minune s-a aratat puterea darului.
Bucura-te, ca prin a ei lucrare doua suflete s-au izbavit.
Bucura-te, vrednicule laudator al lui Hristos.
Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
Condacul al-7-lea
Lanturile fermecatoare ale diavolului cu care infasura sufletele cele slabe spre a le trage la el, cum s-ar putea sfarama, de nu am avea cugetul lucrator spre mantuire? Acesta dar, intarindu-se de catre puterea Sfintilor Mucenici alesi de Dumnezeu, risipeste negura inselaciunii si dezleaga legaturile vicleanului prin pocainta, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al-7-lea
Slava Tie, Imparate Sfinte, Dumnezeule atotputernice, Care dintre noi oamenii si pentru noi ai ales pe Sfintii Tai Mucenici si Apostoli, ca sa ne izbaveasca de cursele vrajmasului si sa ne impartaseasca de bunatatile Tale cele nemarginite; ca in acest chip sa preaslaveasca numele Tau cel intru tot Sfant, si sa cantam:
Bucura-te, Mina cel de toti iubit.
Bucura-te, Mucenic preafericit.
Bucura-te, luptator neostenit.
Bucura-te, viteaz neobosit.
Bucura-te, cuget neprihanit.
Bucura-te, privighetor neadormit.
Bucura-te, doctor iscusit.
Bucura-te, judecator nemituit.
Bucura-te, sprijinitor nepartinitor.
Bucura-te, dar nesfarsit.
Bucura-te, de daruri datatorule.
Bucurate de multe minuni facatorule.
Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
Condacul al-8-lea
Numele tau, mai mult decat oricare altul dintre sfinti, s-a facut crestinilor mai dorit, Mina, pentru aflarea grabnica si indestulatoare a orice pagubiri suferite de dansii. Pentru care si astazi patimind cei ce stau inaintea icoanei Tale cu credinta se roaga a te milostivi spre ei, mangaindu-i si indeplinind cererea lor, ca sa-ti aduca lauda, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al-8-lea
Obositi de valurile intamplarilor ce vin asupra noastra, nu ne putem lupta si nici nu suntem vrednici de milostivire, pentru ca pocainta nu avem, adancindu-ne in ganduri si fapte urate; pentru aceasta cadem inaintea ta, sa ne izbavestide ispitele ce ne apasa si sa ne intarestiin dragostea lui Dumnezeu, ca sa scapam de vrajmasi si sa-ti cantam:
Bucura-te, turn de tarie.
Bucura-te, raza de bucurie.
Bucura-te, ancora tare.
Bucura-te, zid de scapare.
Bucura-te, gand intaritor.
Bucura-te, liman izbavitor.
Bucura-te, lumina sfanta.
Bucura-te, arma nebiruita.
Bucura-te, inger ceresc.
Bucura-te, dar dumnezeiesc.
Bucura-te, aparatorul crestinilor.
Bucura-te, miluitorul saracilor.
Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
Condacul al-9-lea
Patimile cu care tu ai patimit sa ne fie in ajutorul patimilor noastre si ranile trupului tau acoperamant durerilor ce ne tulbura toata odihna. Da-ne dar, in primejdii, rabdarea ta Sfinte, ca printr-insa sa dobandim maintuirea sufletului si intarirea neputintelor noastre spre a canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al-9-lea
Cu sangele tau cel curs pentru dragostea lui Hristos, spala intinaciunea pacatelor noastre, Preafericite, si cu multimea minunilor schimba cugetele celor ce ne prigonesc, spre a nu fi osanditi cu nedreptate si sa nu intunece adevarul pricinilor, ce avem dupa a lor placere, ca tu esti cel care descoperi toate nelegiuirile si tie se cuvine a canta
Bucura-te, mangaierea celor asupriti in judecati,
Bucura-te, biruinta ostasilor ce se lupta pentru credinta.
Bucura-te, pamant roditor de fapte bune.
Bucura-te, floare frumoasa din partile Siriei.
Bucura-te, margaritar ales de Dumnezeu.
Bucura-te, trandafir mirositor intre spinii idolesti.
Bucura-te, piatra scumpa din comorile Egiptului.
Bucura-te, dar prin care s-a implinit menirea magilor de la Rasarit.
Bucura-te, cedru crescut intre cedrii Libanului.
Bucura-te, camp adapat de apele Iordanului.
Bucura-te, straja neadormita a manastirilor din Muntele Sfant.
Bucura-te, povatuitor osardnic al celor ce merg la mormantul Mantuitorului.
Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
Condacul al 10-lea
Ramasitele calatorului omorat de gazda facatoare de rau, spre a-i lua aurul cu care mergea la biserica ta, taindu-l bucati si ingropandu-l in gradina sa, tu le-ai dezgropat a doua zi, intrupandu-l precum a fost si dandu-i viata. De aceasta minune ingrozindu-se ucigasul, a cazut la picioarele tale cu lacrimi, rugandu-se sa nu-l pierzi. Iar calatorul trezit ca din vis dupa moarte. a dat lui Dumnezeu lauda, cantand: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Zadarnica a fost sarguinta vinovatului de a ascunde uciderea strainului pe care, innoptand la dansul, l-a gazduit; ca tu urmandu-i nevazut, pentru dragostea ce avea catre tine, te-ai aratat a doua zi ca un ostas imparatesc, cerand sa-ti dea pe calator; despre care, tagaduind ca ar avea stiinta , tu i-ai descoperit fapta si l-ai mustrat cumplit. Pentru aceasta cantam tie:
Bucura-te, minunemai presus de toate minunile.
Bucura-te, cel care ai primit darul de a intrupa si a da viata trupului taiat in bucati.
Bucura-te, ca vinovatul s-a ingrozit de puterea ta.
Bucura-te, ca cel ucis, necunoscand de ce este mustrat acela, s-a spaimantat.
Bucura-te, ca fapta aceasta n-ai voit sa o descoperi indata.
Bucura-te, ca prin iconomia ta amandoi se gaseau in uimire.
Bucura-te, cel prin care calatorulsi-a indeplinit vointa, inchinandu-se tie.
Bucura-te, ca si fagaduintei lui a urmat, aducand in biserica ta mari daruri.
Bucura-te, mangaietorule al tuturor celor ce alearga la tine.
Bucura-te, marite izbavitor al celor ce te cinstesc.
Bucura-te, inzestratorule al fetelor sarace.
Bucura-te, usuratorule al celor cazuti in datorii grele.
Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
Condacul al 11-lea
Taina aceasta a sfintei pronii, care prin tine s-a savarsit, Mina, putandu-se reface trupul cel taiat in bucati al calatorului ucis si a fi adus iarasi la viata, este de nepatruns; pentru care, minunandu-ne de darul ce ti s-a dat tie de la Dumnezeu, cu credinta cantam: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Iubitorul de sine Eutropie, fagaduind un vas de argint pentru biserica ta, si facand doua deopotriva, acel cu numele tau I s-a parut mai frumos decat acel pentru dansul; drept care a hotarat sa-l opreasca pentru sine. Tu insa nesuferind inselaciunea aceasta, ai luat vasul de la sluga lui cand se spala in corabie si cu dansul impreunal-ai tinut in mare pana cand s-a mustrat Eutropie insusi de lacomia sa. Pentru aceasta cantam tie:
Bucura-te, ca indata ai scos pe sluga cu vasul din mare.
Bucura-te, ca sluga s-a infatisat stapanului sau intreg si nevatamat.
Bucura-te, ca el, multumind lui Dumnezeu, a si dus vasul la biserica.
Bucura-te, mustratorul lui Eutropie pentru indrazneala ce facuse.
Bucura-te, indreptatorul purtarii sale celei lacome.
Bucura-te, scaparea slugii de la moarte pentru nevinovatia sa.
Bucura-te, ca prin aceasta ai vrut sa arati puterea adevaratei credinte.
Bucura-te, ca pentru fapta iar nu pentru lucru ai infrant vointa cea rea.
Bucura-te, ca lui Dumnezeu s-a adus prin aceasta lauda.
Bucura-te, ca numele Lui s-a preaslavit prin facerea minunilor tale.
Bucura-te, ca pentru dansul ai patimit ca sa si biruiesti cu Dansul.
Bucura-te, Mucenice prea folositorule.
Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
Condacul al 12-lea
Vazandu-se Sofia, o femeie oarecare din partile Fecozalieie, care venea la biserica ta sa se inchine, amenintata a fi batjocorita pe cale de catre un ostean, a cerut de la tine ajutor cu glas, si indata ai izbavit-o de navalirea aceluia, vadindu-l cu rusine catre mai multi; dupa care femeia a datlui Dumnezeu lauda, cantand: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Schiopul si o femeie muta, care de mult timp stateau langa biserica ta cu alti bolnavi , asteptand vindecarea, te-au vazut la miezul noptii, zicand: Schiopule, scoala pe femeia aceea si mergi de aici; la care cuvinte, mahnindu-se schiopul, pentru ca s-a crezut departat de la tine, nu facea nici o miscare; tu insa repetand porunca, el a trebuit sa asculte si indata s-au vazut amandoi vindecati; pentru aceasta cantam tie:
Bucura-te, ca schiopul spaimantandu-se a fugit.
Bucura-te, ca muta, spaimantandu-se, a vorbit.
Bucura-te, ca si alti bolnavi ai tamaduit.
Bucura-te, ca pe necredinciosi i-ai smerit.
Bucura-te, ca pe iubitorii de Hristos i-ai veselit.
Bucura-te, ca pe straini i-ai adapostit.
Bucura-te, ca pe flamanzi i-ai hranit.
Bucura-te, ca pe vaduve le-ai miluit.
Bucura-te, aparatorul celor din primejdii.
Bucura-te, indestulatorul celor pradati.
Bucura-te, izbavitorul Sofiei.
Bucura-te, mangaietorul celor asupriti.
Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
Condacul al 13-lea
(acest condac se zice de trei ori)
O, preafericite Mucenice Mina, asculta rugaciunea noastra ce-ti aducem din toata inima, ca sa ne izbavesti pe noi de boli si de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta si a marturisi minunile, pe care cu puterea Sfantului Duh le faci noua celor ce cu credinta cantam: Aliluia !
O, preafericite Mucenice Mina, asculta rugaciunea noastra ce-ti aducem din toata inima, ca sa ne izbavesti pe noi de boli si de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta si a marturisi minunile, pe care cu puterea Sfantului Duh le faci noua celor ce cu credinta cantam: Aliluia !
O, preafericite Mucenice Mina, asculta rugaciunea noastra ce-ti aducem din toata inima, ca sa ne izbavesti pe noi de boli si de primejdii, spre a cinsti pomenirea ta si a marturisi minunile, pe care cu puterea Sfantului Duh le faci noua celor ce cu credinta cantam: Aliluia !
Apoi iarasi se zice
Icosul intai
Intrupandu-se cuvantul lui Dumnezeu s-a luminat faptura, si printr-Insul a izvorat multimea mucenicilor, care au patimit pana la sange, facandu-se aparatori celor neputinciosi; pentru aceasta iti cantam:
Bucura-te, stea neapusa.
Bucura-te, raza de nematerialnic foc.
Bucura-te, lumina celor pagubiti.
Bucura-te, caderea celor rapitori.
Bucura-te, taina care destainuiesti nelegiuirea.
Bucura-te, stavila care opresti ratacirea.
Bucura-te, stalp care impiedici necuviinta.
Bucura-te, adanc care pierzi lacomia.
Bucura-te, suflare care intaresti inimile celor suferinzi.
Bucura-te, mana care descoperi pradaciunile.
Bucura-te, lant care fereci pe faptuitorul celor rele.
Bucura-te, negura care intuneci gandurile necurate.
Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
si
Condacul 1
Folositor si ajutator mare te-ai aratat lumii im primejdii, Mucenice, ca pe multi ai izbavit de pagube: pe furi urmarind, pierderile departandu-le si celor ce alearga la tine cu credinta implinind cererea lor; pentru aceasta te rugam , fii milostiv si noua care iti cantam: Bucura-te, Mina, mult-patimitorule!
si apoi se face otpustul.
Dupa aceasta se zice aceasta rugaciune :
Rugaciune foarte folositoare si grabnic ajutatoare catre Sfantul Mare MucenicMina
O, Preasfinte si intru tot laudate, Mare Mucenice Mina, si de minuni facatorule; primeste aceasta rugaciune de la mine nevrednicul robul tau, caci catre tine, ca la un adevarat izvor de tamaduiri si grabnic folositor si ajutator preaminunat , scap eu ticalosul si catre sfant chipul icoanei tale cu lacrimi fierbinti ma rog tie: Vezi, Sfinte, paguba mea , vezi saracia si ticalosia mea; vezi bubele si ranile trupului si sufletului meu. De aceea ma rog tie, Fericite si Sfinte Mina, grabeste-te de ma ajuta cu neincetatele si sfintele tale rugaciuni si ma sprijineste pe mine robul tau. Ia aminte la suspinele mele si nu ma trece cu vederea pe mine ticalosul si scarbitul, ca stiu, Sfinte al lui Dumnezeu, ca de ai si patimit munci grele si chinuri infricosatoare de la cei fara de lege pentru dragostea lui Hristos, dar prin acele suferinte astazi vietuiesti luminat si ai aflat dar de Dumnezeu. Fiindca ne-am incredintat ca si dupa mutarea ta din viata aceasta trecatoare, cine a nazuit la sfanta biserica ta si cu credinta ti s-a rugat nu a ramas neajutat. Ca cine te-a chemat pe tine intru ajutor si nu l-ai auzit? Sau cine te-a chemat pe tine, de minuni facatorule, si tu l-ai trecut cu vederea? Sau cui, in pagube fiind si alergand spre ajutorul tau, nu i-ai descoperit paguba lui?
Minunile si ajutorul tau m-au facut si pe mine, ticalosul si scarbitul, ca sa alerg la ajutorul tau. Am auzit de negutatorul acela din pamantul Isauriei, care venea la biserica ta spre rugaciuni, nu numai ca ai vadit pe ucigasul sau si l-ai scos din paguba lui dandu-i indarat punga cu galbeni; dar, o! minune, ca si din mort si taiat in bucati, tu l-ai vindecat si l-ai facut sanatos.
Asemenea si lui Eutropie, din mare i-ai scos sluga cu vasul cel de aur tinut in maini, fiindca il fagaduise bisericii tale. Tot asa si femeia Sofia, care venea spre inchinare in sfant locasul tau, nu numai ca a fost izbavita de ostasul acela ce o silea spre pacat, dar si pe ostas dupa cuviinta l-ai certat. La fel si schiopul care venea la sfanta biserica ta spre inchinare, cu rugaciunea indata l-ai tamaduit. Asemenea si femeii celei mute, i-ai deschis graiul si vorbea curat. De asemenea atunci cand iudeul daduse prietenului sau crestin o punga cu galbeni, pe care crestinul tagaduia ca a primit-o, jurand pentru aceasta chiar in biserica ta, tu, nu numai ca ai izbavit pe crestin de juramant, dar si evreul, vazand minunea ta, a crezut intru tine si a venit la credinta crestina. Aceste minuni ale tale, Sfinte, m-au facut pe mine a crede ca la orice facere de bine esti gata ajutator si grabnic folositor si minunat. De ceea incredintat sunt ca tot cel ce alearga la tine, cerand cu credinta ajutor, nu-l treci cu vederea. Pentru aceasta si eu cred ca tu acelasi esti ,Sfinte, ca atunci si astazi,ca oricine a alergat la tine nu s-a intors neajutat. Pentru aceasta si eu acum, fiind scarbit si in paguba, alerg catre tine cu credinta si cu lacrimi, ingenunchind, si ma rog tie, Sfinte si Mare Mucenice Mina, ca sa te rogi lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, pentru mine pagubasul si scarbitul, celui ce n-a trecut cu vederea rugaciunea ta cea muceniceasca, ci te-a ascultat si te-a intarit si te-a primit in cerestile locasuri. Catre Acela roaga-te ca sa fiu si eu ajutat si miluit pentru rugaciunile tale, si din pagube si necazuri izbavit, ca sa laud si bine sa cuvantez si sa slavesc intru tot laudatul si preaputernicul nume al Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
