- O, dacă aţi şti!... Şi Vlahuţă spune: “Mila e toată Scriptura!”
Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubeşti.
Şi, iată, înseamnă educaţie. Domnule, dacă spune: Însutit veţi primi, nu te teme că sărăceşti. Vrei să te îmbogăţeşti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogăţim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc?
Eu am fost surprins de un cerşetor, care era fără picioare, pe stradă. Şi ăsta aştepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de maşină. Şi i-am spus: “Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îţi dau o mână caldă!” “O, părinte, aşa ceva nu mi-a dat nimeni”. Şi-mi zic: “Am brodit-o! Am biruit!”
Ei, vreau să vă spun: nu fiţi nepăsători. Şi nu aşteptaţi să-i întâlniţi. Căutaţi-i! Căutaţi-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine.Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Şi rupeţi din voi cu orice chip.
(Arhim. Ioanichie Bălan, Ne vorbeşte Părintele Arsenie (Papacioc), vol. I, Ed. Episcopiei Romanului, 1996, pp. 142-143)
Cel ce iubeşte pe Dumnezeu, şi pe aproapele îl iubeşte; unul ca acesta nu-şi păstrează averea, ci o rânduieşte cu cuviinţa dumnezeiască, dând fiecăruia cele de folos.
Cine face milostenie urmând lui Dumnezeu, nu cunoaşte deosebire între cel rău şi cel bun, între cel drept şi cel nedrept, în ce priveşte cele trebuincioase trupului, ci tuturor le împarte la fel, deşi, pentru voinţa cea bună cinsteşte mai mult pe cel îmbunătăţit, decât pe cel rău.
Precum Dumnezeu, din fire, ca un bun şi fără de patimă, pe toţi îi iubeşte la fel, dar pe cel cu viaţă îmbunătăţită îl slăveşte, ca pe unul ce a dobândit cunoştinţa, iar pe cel rău îl miluieşte cu bunătate şi certându-l în veacul acesta, îl întoarce, aşa şi cel cu bună voire şi fără de patimă, pe toţi oamenii la fel îi iubeşte, pe cel bun pentru firea şi înclinarea bună a voii sale, iar pe cel rău pentru fire şi din compătimire, miluindu-l ca pe unul ce e fără de minte şi umblă întru întuneric.
Aşezământul dragostei se cunoaşte nu numai prin dăruirea de bani, ci cu mult mai mult prin împărtăşirea cuvântului lui Dumnezeu şi prin slujire.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Patru sute de cugetări creștine, Editura Credința Strămoșească, Iași, 1998, p. 48)
Precum Dumnezeu, din fire, ca un bun şi fără de patimă, pe toţi îi iubeşte la fel, dar pe cel cu viaţă îmbunătăţită îl slăveşte, ca pe unul ce a dobândit cunoştinţa, iar pe cel rău îl miluieşte cu bunătate şi certându-l în veacul acesta, îl întoarce, aşa şi cel cu bună voire şi fără de patimă, pe toţi oamenii la fel îi iubeşte, pe cel bun pentru firea şi înclinarea bună a voii sale, iar pe cel rău pentru fire şi din compătimire, miluindu-l ca pe unul ce e fără de minte şi umblă întru întuneric.
Aşezământul dragostei se cunoaşte nu numai prin dăruirea de bani, ci cu mult mai mult prin împărtăşirea cuvântului lui Dumnezeu şi prin slujire.
(Sfântul Maxim Mărturisitorul, Patru sute de cugetări creștine, Editura Credința Strămoșească, Iași, 1998, p. 48)
