Calugaria ortodoxa este o calugarie in anonimat. Toti cei care se afirma pe ei prin calugaria insasi, nu stiu ce-i lepadarea de sine, si nici ce este inceputul cel bun. Exista posibilitatea unei afirmari in calugarie, si prin calugarie; aceasta insa nu duce la desavarsire, ci la inrautatire. Calugaria fara lepadare de sine, fara ascultare, fara smerenie nici nu exista. Am putea spune ca, de fapt, calugaria inceteaza cu fiecare incalcare a voturilor monahale.
Nu poate avea liniste, nici chiar in condtii de liniste, cel ce se retrage ca sa se poata afirma cu linistea si cu puternicia sa.
Ce ma nemultumeste pe mine personal este ca multi dintre calugari nu au virtuti sociale, si ca nu se realizeaza in calugarie virtutile sociale asa cum se realizeaza in viata de familie.
Ceea ce ne lipsesete nu sunt indrumarile caci de acestea avem destule, ci ne lipseste o angajare reala, un mediu favorizant innoirilor, o ravna pentru mai mult si mai bine. Innoirea monahismului nu se poate face prin dispozitii venite de sus, nici prin indicatii date de mai marii nostri, ci ea trebuie facuta cu mijloacele pe care le avem la manastirile noastre, cu oamenii capabili de mai mult si de mai bine.
Calugaria presupune oameni de exceptie. Oameni exceptionali! Omul obisnuit nu poate fi calugar! Daca devine calugar, nu este calugar deplin, este un improvizat in calugarie.
Cand vrei sa fii calugar, ar fi bine sa fii calugar inainte de a fi calugar.
Rautatea e o negare a calugariei. Bunatatea e o afirmare a calugariei. Asa ca, daca le doresc ceva tuturor calugarilor, atat pentru ziua de astazi, cat si pentru cealalta vreme a vietii lor, le doresc din toata inima sa fie buni, ca sa se asemene cu bunul Dumnezeu.
Parintele Teofil Paraian
Viaţa monahală este durere.
Sunt periculoase cele prin care am trecut în viaţa mea, deoarece când cineva crede că a primit harul lui Dumnezeu, atunci poate să fie rău înşelat şi mulţi au fost înşelaţi.
(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Preot Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2011, p. 299)
Nu poate avea liniste, nici chiar in condtii de liniste, cel ce se retrage ca sa se poata afirma cu linistea si cu puternicia sa.
Ce ma nemultumeste pe mine personal este ca multi dintre calugari nu au virtuti sociale, si ca nu se realizeaza in calugarie virtutile sociale asa cum se realizeaza in viata de familie.
Ceea ce ne lipsesete nu sunt indrumarile caci de acestea avem destule, ci ne lipseste o angajare reala, un mediu favorizant innoirilor, o ravna pentru mai mult si mai bine. Innoirea monahismului nu se poate face prin dispozitii venite de sus, nici prin indicatii date de mai marii nostri, ci ea trebuie facuta cu mijloacele pe care le avem la manastirile noastre, cu oamenii capabili de mai mult si de mai bine.
Calugaria presupune oameni de exceptie. Oameni exceptionali! Omul obisnuit nu poate fi calugar! Daca devine calugar, nu este calugar deplin, este un improvizat in calugarie.
Cand vrei sa fii calugar, ar fi bine sa fii calugar inainte de a fi calugar.
Rautatea e o negare a calugariei. Bunatatea e o afirmare a calugariei. Asa ca, daca le doresc ceva tuturor calugarilor, atat pentru ziua de astazi, cat si pentru cealalta vreme a vietii lor, le doresc din toata inima sa fie buni, ca sa se asemene cu bunul Dumnezeu.
Parintele Teofil Paraian
Sunt periculoase cele prin care am trecut în viaţa mea, deoarece când cineva crede că a primit harul lui Dumnezeu, atunci poate să fie rău înşelat şi mulţi au fost înşelaţi.
Când cineva trăieşte viaţa monahală în durere, ajunge la un moment dat în stare de a zice: «Mai bine nu m-aş fi născut!», aşa de mare este durerea. Dar durerea este un mare dar, este o calitate.”
„Cineva m-a întrebat dacă îl sfătuiesc să devină monah; i-am răspuns că nu pot să-l sfătuiesc asta.
„Cineva m-a întrebat dacă îl sfătuiesc să devină monah; i-am răspuns că nu pot să-l sfătuiesc asta.
M-a întrebat: «De ce nu mă sfătuiţi? Poate vă pare rău că aţi devenit monah?»
Şi i-am răspuns: «Mie nu îmi pare rău că am devenit monah, dar când harul lui Dumnezeu vine asupra cuiva spre a merge la mănăstire, acela fuge imediat la mănăstire şi nu mai are nevoie de sfaturi.»”
(Hierotheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos și Sfântul Vlasie, Cunosc un om în Hristos: Părintele Sofronie de la Essex, traducere din limba greacă de Preot Șerban Tica, Editura Sophia, București, 2011, p. 299)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu