Pazirea mintii de curiozitate

 

Dupa cum e necesar a ne pazi mintea de ignoranta, cum am spus, tot atat de necesar este s-o pazim de curiozitatea nemasurata, opusa ignorantei. 

Fiindca odata ce am incarcat-o cu multe ganduri si cugete desarte, dezordonate si neingaduite, o facem incapabila. 
Nu mai e in stare a dobandi ceea ce-i necesar adevaratei noastre mortificari si perfectiuni. De aceea, trebuie sa te ocupi numai de acele lucruri care sunt necesare, chiar daca ti-ar mai fi permise si altele.
 Aduna-ti atat cat poti in tine gandirea. 
Totdeauna. Informeaz-o despre lume, de cele ce se petrec in Univers. Informatiile, noutatile proaspete si toate prefacerile si schimbarile mici si mari ale lumii si ale Tarii tale sa fie pentru tine ca si cand nu s-ar fi mtamplat nimic. Dar chiar daca-ti sunt aduse de altii, respinge-le, departeaza-le de la inima si imaginatia ta. Fii un culegator harnic al lucrurilor duhovnicesti si ceresti. 
Nu cauta sa cunosti altceva in lume decat pe Cel Rastignit; Viata si Moartea Lui. Acestea cer luarea aminte a ta. Astfel vei fi mult bineplacut lui Dumnezeu, Cel ce socoteste alesii si iubitii Lui pe cei ce-L iubesc si-nvata a face voia Lui. 

Orice alta chestiune, orice alta informatie si intrebare este egoism si mandrie. Prin aceste unelte diavolul cauta sa castige vointa celor ce dau atentie vietii duhovnicesti. El lupta din toate puterile si se sileste a invinge mintea lor cu curiozitati de acest fel. 
El vrea sa cucereasca prin aceste mijloace ambele, mintea si vointa.
Prin urmare, cauta adesea a da oamenilor notiuni, fie ele chiar inalte, subtile si curioase, mai ales celor ce vor sa le pastreze in minte si celor ce repede se ataseaza lor.
Stapaniti de placeri, de discutii asupra acestor notiuni inalte, prin care ei gresit socotesc a placea lui Dumnezeu, uita a-si curati inimile, a se gandi la slaba lor cunoastere, la adevarata mortificare si la taierea vointei.
 Sunt cuprinsi de patima mandriei si devin ei insisi idolii cugetarii lor. De aceea, incet-incet, pe nesimtite, fara a-si da seama, ajung a crede ca nu mai au nevoie de sfatul altora.
 Atunci se obisnuiesc, in orice trebuinta, sa alerge la propria lor judecata. E un lucru foarte periculos si greu de indreptat, fiindca aroganta gandirii e mai periculoasa decat cea a vointei. 
Cand aroganta vointei, manifestata in minte, e mai usor a fi remediata, supunandu-se celei ce-i urmeaza. Dar cand mintea are o opinie gresita, ca judecata ei este mai buna decat a celorlaiti, cum si prin ce poate fi corijata? Si cum poate un om sa se supuna rationamentului celorlaiti cata vreme il considera nu asa de bun ca al sau?
Daca-i asa, ca ochiul sufletului, care-i mintea, prin care e capabil omul a recunoaste si a curati aroganta vointei, este asa de slab, orb si plin de mandrie, cine-l poate vindeca? Si daca lumina-i intuneric si adevarul logic eroare, cum poate ilumina ori corecta pe celelalte? Pentru acest motiv sa rezisti pe cat iti este cu putinta acestei arogante periculoase a mintii, inainte ca ea sa patrunda in simtirile tale; si rezistand curata-ti gandirea in toate adancimile si unghierele ei si supune opinia ta parerii altora. Fii nebun, neintelept pentru iubirea lui Dumnezeu si atunci vei fi mai intelept decat Solomon. "De socoate cineva din voi sa fie intelept in veacul acesta, sa se faca nebun ca sa ajunga intelept. Pentru ca intelepciunea lumii acestea este nebunie inaintea lui Dumnezeu" (I Cor. m, 18-19). 

 Cum sa formam vointa ca in toate actiunile noastre interne si externe, in ultimul ei scop sa doreasca numai a placea lui Dumnezeu

 Pe langa formarea mintii, trebuie sa conducem si vointa noastra. S-o indrumam in asa fel incat sa nu putem inclina spre poftele ei. Ea sa devina una cu vointa lui Dumnezeu! 
Trebuie, iubite frate, sa nu crezi ca toate ale tale sunt suficiente, ci sa voiesti sa cauti acele lucruri care sunt placute lui Dumnezeu. Dar in legatura cu aceasta, sa-ti orientezi astfel vointa ca si cand ar fi miscata de Dumnezeu, ca sa-I placi Lui. Acesta-i scopul final. Pentru acest scop final avem a duce o lupta mai mare, cu natura noastra, decat cu oricare alt lucru. Natura noastra inclina in dorintele ei asa de mult incat in toate domeniile, uneori chiar si in domeniul nostru spiritual, ea cere raspunsul si placerea ei. Si atunci se simte hranita de aceste pofte ca de o adevarata hrana.
Din aceasta cauza cand lucrurile spirituale ne sunt oferite atunci cand le dorim si le cautam, dar nu ca fiind introduse de vointa lui Dumnezeu, ori numai in vederea faptului ca noi sa placem lui Dumnezeu, ci pentru acea placere si bucurie care se naste din dorirea acelor lucruri pe care Dumnezeu le doreste. Aceasta greseala e mult mai condamnabila decat dorinta in sine.
De aceea nu-i deajuns a dori acele lucruri placute lui Dumnezeu, ci si a le dori pentru aceleasi motive pentru care plac lui, Dumnezeu .

 Cand nu urmam vointei lui Dumnezeu, intampinam multe deceptii din cauza iubirii de noi insine. 
 Trebuie sa urmam voii Lui, numai pentru Marirea Lui, nu din interesul nostru. Numai pentru acest motiv sa-L dorim, sa-L ascultam, cum am spus mai sus.
Deci, iubite frate, ca sa te poti pazi de aceste curse, care nimicesc orice cale a desavarsirii si sa poti progresa a dori si a face orice act numai pentru Vointa, Slava si buna placere a lui Dumnezeu, ca sa-I poti sluji numai Lui (Cel ce in toate actiunile si gandurile noastre doreste a fi El Insusi inceputui si sfarsitui) - foloseste aceasta metoda.
Cand vrei sa-ncepi vreo actiune care-i placuta lui Dumnezeu ori care, in genere, este buna, nu apleca indata vointa ta s-o doreasca. Intai ridica-ti mintea la Dumnezeu si vezi daca El doreste aceasta si daca prin aceasta tu ii vei placea numai Lui. Daca iti dai seama ca propria-ti inclinatie este miscata de vointa divina, atunci trebuie sa doresti acest act si sa-l intreprinzi, fiindca Dumnezeu il doreste. Este numai pentru placerea si Marirea Lui.
Tot astfel, cand vrei sa refuzi ceea ce nu-i place nici lui Dumnezeu, adica, raul, nu-l refuza indata. Ridica intai privirea mintii la Vointa Lui cea dumnezeiasca. Numai dupa aceea sa refuzi. Asa vei fi placut lui Dumnezeu daca refuzi ceva. Coruptiunea naturii este foarte subtila si de aceea putini o cunosc. Putini pricep amagirea ei. Totdeauna ea cauta in mod tainic ale ei. Deseori pare ca scopul ei este ca noi sa placem numai lui Dumnezeu. Totusi in realitate nu-i asa.Singurul mijloc prin care putem scapa de aceasta amagire este curatenia inimii. Puritatea inimii consta in nimicirea omului vechi si ridicarea celui nou. Pe aceasta linie si la acest scop se misca si tinteste tot razboiul nevazut.
De vrei sa te-nvat mestesugul acestei lupte, asculta:
La-nceputui oricarei actiuni trebuie sa lupti, cat poti, impotriva oricarei vointe private, si sa nu doresti, nici sa refuzi ceva, pana ce n-ai inteles ca tu esti purtat numai de Vointa lui Dumnezeu. Dar daca in toate celelalte actiuni ale tale si fara-ndoiala in lucrarea interioara a sufletului, nu poti sti daca esti miscat de Dumnezeu, de bunavoirea Lui , totusi multumeste-I ca cel putin virtual ai totdeauna de partea ta o buna intentie a place lui Dumnezeu in orice fapta.In faptele care cer oarecare timp, nu numai la inceput, e bine sa actionezi nu numai dupa vointa Atotputemicului ci si catre scopul la care te vei gandi necontenit, fiindca daca nu-ti amintesti mereu cazi in pericolul a fi in legatura iubirii naturale de tine. Atunci inclini mai mult spre tine decat spre Dumnezeu! De aceea nu te lasa furat de timp, ci hotaraste de la inceput. 

 Prin urmare, oricine nu da atentie acestui lucru, incepe adesea a face o fapta cu un scop care-i bine placut lui Dumnezeu; dar mai tarziu, incet, incet, pe nesimtite merge numai dupa bunaplacerea voii sale. 
Atunci uita dumnezeiasca Vointa. 
Este atat de dominat de placerea acelei fapte, incat daca Dumnezeu Insusi cere acest lucru ori il cearta, cu vreo boala, ispitire ori cu alte mijioace, el se tulbura, e vexat si uneori blameaza pe unul ori pe altui, ca l-au sfatuit, ba uneori murmura, si impotriva lui Dumnezeu. Acesta-i un indiciu sigur ca gandul si fapta lui nu sunt ale lui Dumnezeu ci ele au iesit dintr-o radacina periculoasa si corupta - iubirea de sine.
Fiindca cel purtat numai de vointa si buna placere a lui Dumnezeu nu doreste a face altceva mai mult decat altul, chiar daca-i ceva inalt si mare iar altceva jos si foarte mic. El le doreste deopotriva potrivit cu ceea ce-i placut lui Dumnezeu, fiindca numai El cunoaste timpul, felurile lucrarilor si alte imprejurari.
Acest om, fie ca pune mana a face ceva mai important si mai mare, fie ceva mai de jos si mai mic, ramane acelasi pasnic si statornic, fiindca oricum isi ajunge scopul si tinta lui care nu-i altceva decat a placea lui Dumnezeu in toate faptele, fie in viata fie dupa moarte.
Deci, iubitule, ia seama totdeauna si ai in vedere a dirija faptele tale catre acest scop perfect. Iar daca uneori esti manat de dispozitia sufletului tau a face ceva bine sa scapi de pedeapsa iadului ori sa te poti bucura de Rai sa-ti dai seama ca atunci ai a face cu buna placere si vointa lui Dumnezeu Cel ce doreste ca tu sa intri in Imparatia Cerurilor, nu in iad.
A face ceva neinsemnat, fie chiar cel din urma lucru, ceva trecator, totusi daca e ceva care-i place numai lui Dumnezeu, potrivit Maririi Lui, atunci depaseste cu mult ori lucrare inalta, de cinste, slavita si foarte mare.
Deci, la Dumnezeu numai un ban dat omului sarac in numele Lui e mai bine primit, daca vrei sa placi dumnezeestii lui Mariri, decat sa fii incarcat de multe averi, cand vrei sa faci aceasta cu alt scop, chiar daca faci aceasta ca sa te poti bucura de bunurile ceresti, care nu-s numai bune, ci si de dorit.
Aceasta formare pe care trebuie s-o pui in practica in orice fapta, adica, sa urmaresti o unica tinta, numai a placea lui Dumnezeu, aceasta exercitare poate parea grea la inceput, dar mai tarziu ti se pare usoara pe masura ce dai totdeauna atentie dorintii lui Dumnezeu si nadajduiesti catre El, cu o vie dispozitie a inimii tale.
In masura recunoasterii Nemarginitului Dumnezeu vei fi mai fervent si mai dispretuitor al vointii tale. Si astfel mai usor si mai repede dobandim obisnuinta a face orice fapta a noastra numai pentru iubirea si buna placerea acestui Stapan, care singur se cuvine a fi iubit.
In sfarsit, daca vrei sa te convingi daca Dumnezeu te poarta spre vreo actiune, cere aceasta de la Dumnezeu cu rugaciune fierbinte. Roaga-te Lui s-adauge si Harul Sau pe langa celelalte nenumarate binefaceri si haruri pregatite si date tie. Totdeauna te va ajuta.

 Consideratiuni care indupleca vointa omului a dori ceea ce-i bineplacut lui Dumnezeu

In legatura cu acestea, ca sa poti misca vointa cu cea mai mare atentie, a dori in toate lucrurile bineplacerea si slava lui Dumnezeu, adu-ti aminte adesea: ca El te-a onorat in diferite chipuri si te-a iubit: te-a creat din nimic dupa chipul si asemanarea Lui si a facut toate celelalte creaturi pentru slujirea ta; El te-a regenerat din imparatia si puterea celui rau, trimitand nu un inger, ci pe singurul Sau Fiu sa te rascumpere; nu cu pret de aur si argint trecator, ci cu prea pretiosul Lui Sange si prin moartea cea mai dureroasa si mai infama. Apoi, dupa aceasta, aminteste-ti ca-n orice ora si-n orice clipa te pazeste de vrajmasi; cu Darul Sau dumnezeesc El lupta pentru tine. E gata a te hrani si a te intari. El este de-a pururi in Sf. Taine.
Acesta-i un semn de onoare exceptionala si de dragoste nemarginita ce ti-o poarta Dumnezeu. E o cinste asa de mare incat e greu de inteles cum de ne-a acordat-o noua celor nemernici Imparatul Imparatilor. Iar pe de alta parte ce onoare, ce reverenta ne-a dat ca sa ne putem ruga Maririi Lui, Cel ce ne-a facut lucruri asa de mari si minunate?!
Daca regii pamantesti cand sunt cinstiti chiar si de oamenii cei mai nevrednici si de jos, sunt datori a nu refuza cinstirea, cu cat mai mult nu suntem noi auziti de marele imparat, Domnul tuturor, care ne-a cinstit si ne-a iubit asa de mult? Pe langa acestea, cum am spus, s-avem totdeauna in minte mai mult decat orice ca Dumnezeeasca Majestate in Sine este infinit mai vrednica a fi cinstita si servita de toti dupa buna Ei placere.

 Multe dorinti si pofte care sunt in om. Lupta dintre ele.

Afla ca-n acest razboi sunt doua vointi in noi, una contrara alteia. Una a partii rationale si de aceea se numeste Rationalul si vointa superioara. Cealalta a simturilor si de aceea este numita sensibila , vointa inferioara. Ultima de obicei mai este numita vointa irationala , vointa poftelor si a pasiunilor corporale.
Cu vointa superioara, rationala, dorim numai lucrurile bune, iar cu cea inferioara, irationala, dorim numai lucrurile rele.
Deci, cand dorim ceva numai cu simturile, atat timp cat nu consimtim la aceasta cu vointa superioara si rationala, nu stim daca-i adevarat ceea ce dorim. In aceasta, adica in vointa superioara, consta tot razboiul nevazut. In vointa superioara.
Fiindca vointa rationala care-i intre vointa lui Dumnezeu si cea a simturilor se lupta fie cu una fie cu alta. Fiecare din acestea cauta s-o castige si s-o supuna.
De aceea cei ce doresc sa schimbe viata lor trupeasca si sa o puna in slujba lui Dumnezeu, atunci, mai ales la inceput intampina mari tulburari, dureri si amaraciuni. Mai ales cand raul a devenit obisnuinta. Fiindca opozitia pe care vointa rationala o primeste de la vointa lui Dumnezeu si de la cea a vointii simturilor care stau de o parte si de alta si lupta impotriva ei, este asa de puternica cand biruinta ei se castiga cu multe sudori. Antagonismul lor e greu de inteles celui ce si-a facut obisnuinta a trai fie in virtuti, fie in vicii, care se multumeste a trai fie in unele, fie in altele. Pentru ca virtuosul se supune usor vointii lui Dumnezeu, iar cel vicios inclina spre vointa simturilor, fara nici o opozitie nu poate izbuti. Deci cel ce doreste sa obtina virtuti crestine si sa slujeasca lui Dumnezeu, daca nu se leapada nu numai de placerile mai mari ci si de cele mai mici, de care este legat cu dragoste pamanteasca, se intampla ca foarte putini ajung la desavarsire.
Fiindca atunci cand au izbutit, prin mari sfortari, sa stapaneasca placerile mai-mari, nu mai vor sa se sileasca a supune si poftele lor mai mici si mai nebagate in seama. Acestea-i domina in tot ceasul.
De pilda: sunt unii care, desigur, nu se gandesc la situatia si lucrurile ce apartin altora, totusi iubesc pana la exces pe ale lor; altii nu cauta cinste, totusi n-o refuza daca le este data, ba chiar o doresc pe ascuns si uneori o cauta prin diferite mijioace. Iar altii tind cu statomicie posturile hotarate, dupa datoria lor, totusi sunt stapaniti de lacomie si mananca mai mult decat trebuie. Altii traiesc in austeritate, abtineri si nevointi, totusi nu se despart de unele tovarasii care le plac; desi acestea constituie o mare piedica a vietii spirituale si a unirii cu Dumnezeu. Mai ales, acele tovarasii facute cu persoanele tinere si devotate.
Din cele spuse rezulta ca cei ce traiesc astfel infaptuiesc lucrurile bune in mod imperfect, cu mai putina cinste, fiindca ei cauta maririle lumii.
De aici rezulta ca ei nu progreseaza in calea mantuirii ci dau inapoi si cad in rautatile dinainte. Nu iubesc adevarata virtute, nici nu se arata recunoscatori lui Dumnezeu, Care i-a rascumparat din tirania si robia celui rau. De aceea totdeauna sunt ignoranti si orbi incat nu vad pericolul in care se gasesc, pe cand ei se considera mantuiti si in afara de orice pericol.
Aici este o greseala mult mai mare decat se crede de obicei. Sunt multi din cei ce duc o viata duhovniceasca, totusi se iubesc mai mult decat le este ingaduit. Fiindca sunt legati de poftele lor si nu se impaca cu altii care sunt opusi inclinatiilor lor naturale si unor pofte stranii. Impotriva acestora ei declara razboi si lupta din rasputeri. De aceea, iubite frate in Domnul, te sfatuiesc sa fugi totdeauna de dificultatea si tulburarea adusa de acest razboi, chiar daca ti s-ar parea ca uneori esti biruitor, fiindca Intelepciunea lui Sirah zice: "Nu ura lucrurile grele" (VH, 15).
Aici este tot greul. Cu cat iubesti mai mult greutatea faptei bune cu atat ajungi biruitor mai repede. Ce zic? Daca doresti mai mult razboiul tulburator decat unele virtuti si victorii, desigur mai repede vei dobandi tot binele.


http://sfantulioancelnou.ro/carti/Razboiul_nevazut