Sfântul Ioan Gură de Aur ,,Despre pocainta,,
Cunoşti, iubite, puterea pocăinţei din faptele ce ti le-am arătat în predica trecută.
Pentru ce, dar, nu culegem roadele unei astfel de predici? De ce nu ne întâlnim în biserică pentru ca să ne pocăim?
Dacă eşti păcătos, intră în biserică pentru a-ti mărturisi păcatele! Dacă eşti drept, intră ca să nu-ti pierzi dreptatea! Pentru amândouă, biserica este port.
Eşti păcătos? Nu deznădăjdui! Intră în biserică cu gând de pocăinţă! Ai păcătuit? Spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!".
Ce oboseală, ce greutate, ce osteneală ca să spui acest cuvânt: "Am păcătuit"? nici una!
Dacă spui tu însuti că ai păcătuit, nu vei avea acuzator pe diavol. Ia-o înaintea diavolului! Răpeşte-i dregătoria lui! Că dregătoria lui este de a acuza. Pentru ce nu i-o iei înainte? Pentru ce nu-ti spui păcatul? Pentru ce nu-ti ştergi păcatul, când ştii că ai un acuzator pe care nu-1 poţi face să tacă?
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
- Dar de unde ştiu, mi se poate spune, că, dacă spun eu întâi păcatul, scap de păcat?
- Am în Scriptură exemple şi de oameni care şi-au spus păcatul şi au scăpat de el, şi de oameni care nu 1-au spus şi au fost osândiţi. Cain a ucis pe Abel, fratele său, pentru că îl pizmuia. Omorul a urmat invidiei. L-a luat cu el la câmp şi 1-a ucis.(Facere 4,8)
Ce i-a spus Dumnezeu?
- "Unde este Abel fratele tău?”.(Facere 4,9) Cel Care le ştie pe toate întreabă; nu pentru că nu ştie, ci ca să atragă pe ucigaş la pocăinţă.
Că 1-a întrebat, ştiind de ucidere, o arată însăşi întrebarea: "Unde-i Abel fratele tău?” . Iar Cain i-a răspuns:
- “Nu ştiu. Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?”(Facere 4,9). Fie, nu eşti păzitorul lui! Dar pentru ce eşti ucigaşul lui? Nu 1-ai păzit! Dar pentru ce 1-ai ucis? Mărturiseşti asta? Atunci eşti vinovat şi că nu 1-ai păzit.
- Ce i-a spus Dumnezeu? -
"Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ” (Facere 4,10). L-a mustrat îndată şi i-a dat şi pedeapsa. Nu atât pentru omor, cât pentru îndrăzneală.
Că Dumnezeu nu urăşte atât de mult pe cel ce păcătuieşte, cât pe cel ce se poartă cu neruşinare. Fără îndoială, Dumnezeu nu 1-a primit pe Cain când a venit la pocăinţă, pentru că nu şi-a spus el întâi păcatul.
Că, ce spune Cain? "Mai mare este păcatul meu decât a mi se ierta",(Facere 4,13) în loc să spună: "Am făcut mare păcat! Nu sunt vrednic să mai trăiesc!".
Şi ce-i răspunde Dumnezeu? "Gemând şi tremurând vei fi pe pământr”.( Facere 4,13)
Şi i-a dat o pedeapsă cumplită şi grea.
"N-am să te ucid, i-a spus Dumnezeu, ca să nu se dea uitării adevărul, dar am să te fac lege, citită de toţi, ca nenorocirea ta să ajungă mamă filosofiei!".
Şi pribegea Cain, lege însufleţită, stâlp mişcător şi tăcut, dar slobozind glas mai puternic decât glasul trâmbiţei, că spunea: "Să nu mai facă cineva aceasta, ca să nu păţească la fel!".
A primit pedeapsă pentru neruşinarea lui; nu şi-a spus păcatul, dar i-a fost dovedit şi a fost osândit pentru păcat.
Dacă şi-ar fi mărturisit singur păcatul, şi-ar fi şters el mai întâi păcatul.
Dar ca să vezi că aşa stau lucrurile, să-ti spun de un altul care, spunânduşi el mai întâi păcatul, şi-a şters păcatul.
Să venim la David, proorocul şi împăratul.
Dar mie îmi place mai mult să-1 numesc prooroc, împărat a fost în Palestina; prooroc însă, până la marginile lumii.
Domnia lui a ţinut câtăva vreme, dar profeţia lui are cuvinte nemuritoare.
Mai degrabă se va stinge soarele decât să fie date uitării cuvintele lui David.
David a săvârşit şi adulter, şi omor.
A văzut, spune Scriptura, pe o femeie frumoasă, făcând baie şi s-a îndrăgostit de ea (II Regi 11,2). Gândul şi 1-a prefăcut apoi în faptă.
Şi a căzut proorocul în preacurvie, mărgăritarul în mocirlă. Şi nu-şi dădea seama că păcătuise. Atât era de împătimit.
Vizitiul se îmbătase şi trăsura mergea anapoda. Ceea ce sunt vizitiul şi trăsura, aceea sunt sufletul şi trupul.
De ti-este întunecat sufletul, trupul se rostogoleşte în mocirlă; câtă vreme vizitiul e treaz, aleargă şi trăsura bine; când vizitiului i se slăbesc puterile şi nu mai e stăpân pe hăţuri, ajunge şi trăsura în prăpastie.
Aşa şi cu omul. Atâta vreme cât sufletul e treaz şi priveghează, este şi trupul curat; dar când sufletul se întunecă, se rostogoleşte şi trupul în mocirlă, în plăcere.
Ce a făcut David? A preacurvit! Nu şi-a dat seama şi nici altul nu i-a atras luarea-aminte.
Şi a făcut asta când era cu părul alb, ca să vezi că nici bătrâneţea nu ti-e de folos de eşti nepăsător, după cum nici tinereţea nu te poate vătăma de eşti cu mintea trează.
Fapta bună nu-i condiţionată de vârstă, ci de voinţă şi gând.
Şi ca să vezi că nu vârsta, ci voinţa şi gândul sunt totul, uită-te la David.
David era cu părul alb, şi atunci a căzut în preacurvie şi a săvârşit omor. Sufletul lui era într-o stare ca aceea, că nici nu-şi dădea seama că a păcătuit.
Mintea conducătoare era beată de neînfrânare. - Ce a făcut Dumnezeu?
- A trimis la el pe profetul Natan.
Profetul se duce la profet. Aşa se întâmplă şi cu doctorii. Când un doctor se îmbolnăveşte, e nevoie de alt doctor.
Tot aşa şi aici. Un profet păcătuise şi un alt profet i-a adus doctoriile.
A venit dar la el Natan. Nu 1-a mustrat de cum a intrat pe uşă şi nu i-a spus: “Nelegiuitule, blestematule, preacurvarule, ucigaşule!
Ai primit de la Dumnezeu atât de mari cinstiri, şi tu ai călcat în picioare poruncile Lui!", Natan nu i-a grăit aşa, ca să nu-1 facă mai îndărătnic.
Că faci îndărătnic pe păcătos când îi dai în vileag păcatul.
S-a dus dar la el şi-i ţese toată drama.
- Ce-i spune?
- "Am să-ti spun, împărate, o pricină de judecată! Erau un bogat şi un sărac. Cel bogat avea multe turme şi cirezi; săracul avea numai o mieluşea, care bea din paharul lui, mânca la masa lui şi dormea la şoldul lui"(II Regi 12, 1-3). Prin aceste cuvinte profetul voia să arate cât de mult ţinea soţul la soţia sa. "Şi a venit un străin la bogat; bogatul şi-a cruţat vitele sale şi a luat mieluşeaua săracului şi a tăiat-o” (II Regi 12, 4). Ai văzut cum ţese aici drama, ţinând ascuns cuţitul?
- Ce a răspuns împăratul?
- Socotind că hotărăşte împotriva altuia, a pronunţat o sentinţă foarte aspră.
Aşa sunt oamenii! împotriva altora pronunţă cu plăcere şi cu asprime sentinţele.
- Ce sentinţă a dat David?
- "Viu este Domnul, a spus el, vrednic de moarte este un om ca acesta! Să dea înapoi patru mieluşele pentru una!"(II Regi 12, 5-6).
- Natan ce-a făcut? - N-a mai acoperit multă vreme buboiul, ci 1-a descoperit îndată şi-1 taie repede cu cuţitul, ca să nu-i scape simţirea durerii. "Tu eşti acela, împărate!, i-a spus profetul" II (Regi 12, 7).
- Ce-a răspuns împăratul?
- "Am păcătuit înaintea Domnului!" (II Regi 12, 13). N-a spus: "Cine eşti tu de mă mustri pe mine? Cine te-a trimis să te răsteşti la mine? De unde îndrăzneala asta, ca să-mi vorbeşti aşa?". N-a grăit aşa, ci şi-a recunoscut păcatul.
- Ce-a spus? - "Am păcătuit înaintea Domnului!''. - Ce i-a răspuns Natan? - "Şi Domnul a iertat păcatul tău" (II Regi 12, 13). "Pentru că te-ai osândit singur, îi spune Dumnezeu, îti iert vina; te-ai mărturisit din inimă; ti-ai şters păcatele, ti-ai dat singur osânda şi Eu am anulat sentinţa!". Ai văzut că s-a împlinit ce este scris: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi!"(Isaia 43,26).
Ce oboseală este să-ti spui tu întâi păcatul?
Ai şi o altă cale de pocăinţă!
- Care-i aceea?
- Să-ti plângi păcatul!
Ai păcătuit? Plângi, şi ti-ai şters păcatul!
Este vreo oboseală? Nu!
Nu-ti cer mai mult decât să-ti plângi păcatul!
Nu-ti spun să străbaţi oceane, nici să te cobori în porturi, nici să călătoreşti, nici să pleci la drum lung, nici să scoţi din pungă bani, nici să traversezi valuri sălbatice.
- Dar ce? - Plânge-ti păcatul!
Sfantul Ioan Gura de Aur ,, Cuvinte alese,, Omilii despre pocainta, EDITURA REINTREGIREA, ALBA-IULIA 2002
Cunoşti, iubite, puterea pocăinţei din faptele ce ti le-am arătat în predica trecută.
Pentru ce, dar, nu culegem roadele unei astfel de predici? De ce nu ne întâlnim în biserică pentru ca să ne pocăim?
Dacă eşti păcătos, intră în biserică pentru a-ti mărturisi păcatele! Dacă eşti drept, intră ca să nu-ti pierzi dreptatea! Pentru amândouă, biserica este port.
Eşti păcătos? Nu deznădăjdui! Intră în biserică cu gând de pocăinţă! Ai păcătuit? Spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!".
Ce oboseală, ce greutate, ce osteneală ca să spui acest cuvânt: "Am păcătuit"? nici una!
Dacă spui tu însuti că ai păcătuit, nu vei avea acuzator pe diavol. Ia-o înaintea diavolului! Răpeşte-i dregătoria lui! Că dregătoria lui este de a acuza. Pentru ce nu i-o iei înainte? Pentru ce nu-ti spui păcatul? Pentru ce nu-ti ştergi păcatul, când ştii că ai un acuzator pe care nu-1 poţi face să tacă?
Ai păcătuit? Intră în biserică, spune lui Dumnezeu: "Am păcătuit!". Nu-ti cer nimic altceva decât numai aceasta. Dumnezeiasca Scriptură spune: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi”(Isaia 43,26).
Spune păcatul, ca să scapi de păcat! Nu-i nevoie pentru asta nici de oboseală, nici de şiruri de cuvinte, nici de cheltuială de bani, nici de altceva de acest fel.
Spune un cuvânt, fii sincer fată de păcat şi spune: "Am păcătuit!".
- Dar de unde ştiu, mi se poate spune, că, dacă spun eu întâi păcatul, scap de păcat?
- Am în Scriptură exemple şi de oameni care şi-au spus păcatul şi au scăpat de el, şi de oameni care nu 1-au spus şi au fost osândiţi. Cain a ucis pe Abel, fratele său, pentru că îl pizmuia. Omorul a urmat invidiei. L-a luat cu el la câmp şi 1-a ucis.(Facere 4,8)
Ce i-a spus Dumnezeu?
- "Unde este Abel fratele tău?”.(Facere 4,9) Cel Care le ştie pe toate întreabă; nu pentru că nu ştie, ci ca să atragă pe ucigaş la pocăinţă.
Că 1-a întrebat, ştiind de ucidere, o arată însăşi întrebarea: "Unde-i Abel fratele tău?” . Iar Cain i-a răspuns:
- “Nu ştiu. Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?”(Facere 4,9). Fie, nu eşti păzitorul lui! Dar pentru ce eşti ucigaşul lui? Nu 1-ai păzit! Dar pentru ce 1-ai ucis? Mărturiseşti asta? Atunci eşti vinovat şi că nu 1-ai păzit.
- Ce i-a spus Dumnezeu? -
"Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ” (Facere 4,10). L-a mustrat îndată şi i-a dat şi pedeapsa. Nu atât pentru omor, cât pentru îndrăzneală.
Că Dumnezeu nu urăşte atât de mult pe cel ce păcătuieşte, cât pe cel ce se poartă cu neruşinare. Fără îndoială, Dumnezeu nu 1-a primit pe Cain când a venit la pocăinţă, pentru că nu şi-a spus el întâi păcatul.
Că, ce spune Cain? "Mai mare este păcatul meu decât a mi se ierta",(Facere 4,13) în loc să spună: "Am făcut mare păcat! Nu sunt vrednic să mai trăiesc!".
Şi ce-i răspunde Dumnezeu? "Gemând şi tremurând vei fi pe pământr”.( Facere 4,13)
Şi i-a dat o pedeapsă cumplită şi grea.
"N-am să te ucid, i-a spus Dumnezeu, ca să nu se dea uitării adevărul, dar am să te fac lege, citită de toţi, ca nenorocirea ta să ajungă mamă filosofiei!".
Şi pribegea Cain, lege însufleţită, stâlp mişcător şi tăcut, dar slobozind glas mai puternic decât glasul trâmbiţei, că spunea: "Să nu mai facă cineva aceasta, ca să nu păţească la fel!".
A primit pedeapsă pentru neruşinarea lui; nu şi-a spus păcatul, dar i-a fost dovedit şi a fost osândit pentru păcat.
Dacă şi-ar fi mărturisit singur păcatul, şi-ar fi şters el mai întâi păcatul.
Dar ca să vezi că aşa stau lucrurile, să-ti spun de un altul care, spunânduşi el mai întâi păcatul, şi-a şters păcatul.
Să venim la David, proorocul şi împăratul.
Dar mie îmi place mai mult să-1 numesc prooroc, împărat a fost în Palestina; prooroc însă, până la marginile lumii.
Domnia lui a ţinut câtăva vreme, dar profeţia lui are cuvinte nemuritoare.
Mai degrabă se va stinge soarele decât să fie date uitării cuvintele lui David.
David a săvârşit şi adulter, şi omor.
A văzut, spune Scriptura, pe o femeie frumoasă, făcând baie şi s-a îndrăgostit de ea (II Regi 11,2). Gândul şi 1-a prefăcut apoi în faptă.
Şi a căzut proorocul în preacurvie, mărgăritarul în mocirlă. Şi nu-şi dădea seama că păcătuise. Atât era de împătimit.
Vizitiul se îmbătase şi trăsura mergea anapoda. Ceea ce sunt vizitiul şi trăsura, aceea sunt sufletul şi trupul.
De ti-este întunecat sufletul, trupul se rostogoleşte în mocirlă; câtă vreme vizitiul e treaz, aleargă şi trăsura bine; când vizitiului i se slăbesc puterile şi nu mai e stăpân pe hăţuri, ajunge şi trăsura în prăpastie.
Aşa şi cu omul. Atâta vreme cât sufletul e treaz şi priveghează, este şi trupul curat; dar când sufletul se întunecă, se rostogoleşte şi trupul în mocirlă, în plăcere.
Ce a făcut David? A preacurvit! Nu şi-a dat seama şi nici altul nu i-a atras luarea-aminte.
Şi a făcut asta când era cu părul alb, ca să vezi că nici bătrâneţea nu ti-e de folos de eşti nepăsător, după cum nici tinereţea nu te poate vătăma de eşti cu mintea trează.
Fapta bună nu-i condiţionată de vârstă, ci de voinţă şi gând.
Şi ca să vezi că nu vârsta, ci voinţa şi gândul sunt totul, uită-te la David.
David era cu părul alb, şi atunci a căzut în preacurvie şi a săvârşit omor. Sufletul lui era într-o stare ca aceea, că nici nu-şi dădea seama că a păcătuit.
Mintea conducătoare era beată de neînfrânare. - Ce a făcut Dumnezeu?
- A trimis la el pe profetul Natan.
Profetul se duce la profet. Aşa se întâmplă şi cu doctorii. Când un doctor se îmbolnăveşte, e nevoie de alt doctor.
Tot aşa şi aici. Un profet păcătuise şi un alt profet i-a adus doctoriile.
A venit dar la el Natan. Nu 1-a mustrat de cum a intrat pe uşă şi nu i-a spus: “Nelegiuitule, blestematule, preacurvarule, ucigaşule!
Ai primit de la Dumnezeu atât de mari cinstiri, şi tu ai călcat în picioare poruncile Lui!", Natan nu i-a grăit aşa, ca să nu-1 facă mai îndărătnic.
Că faci îndărătnic pe păcătos când îi dai în vileag păcatul.
S-a dus dar la el şi-i ţese toată drama.
- Ce-i spune?
- "Am să-ti spun, împărate, o pricină de judecată! Erau un bogat şi un sărac. Cel bogat avea multe turme şi cirezi; săracul avea numai o mieluşea, care bea din paharul lui, mânca la masa lui şi dormea la şoldul lui"(II Regi 12, 1-3). Prin aceste cuvinte profetul voia să arate cât de mult ţinea soţul la soţia sa. "Şi a venit un străin la bogat; bogatul şi-a cruţat vitele sale şi a luat mieluşeaua săracului şi a tăiat-o” (II Regi 12, 4). Ai văzut cum ţese aici drama, ţinând ascuns cuţitul?
- Ce a răspuns împăratul?
- Socotind că hotărăşte împotriva altuia, a pronunţat o sentinţă foarte aspră.
Aşa sunt oamenii! împotriva altora pronunţă cu plăcere şi cu asprime sentinţele.
- Ce sentinţă a dat David?
- "Viu este Domnul, a spus el, vrednic de moarte este un om ca acesta! Să dea înapoi patru mieluşele pentru una!"(II Regi 12, 5-6).
- Natan ce-a făcut? - N-a mai acoperit multă vreme buboiul, ci 1-a descoperit îndată şi-1 taie repede cu cuţitul, ca să nu-i scape simţirea durerii. "Tu eşti acela, împărate!, i-a spus profetul" II (Regi 12, 7).
- Ce-a răspuns împăratul?
- "Am păcătuit înaintea Domnului!" (II Regi 12, 13). N-a spus: "Cine eşti tu de mă mustri pe mine? Cine te-a trimis să te răsteşti la mine? De unde îndrăzneala asta, ca să-mi vorbeşti aşa?". N-a grăit aşa, ci şi-a recunoscut păcatul.
- Ce-a spus? - "Am păcătuit înaintea Domnului!''. - Ce i-a răspuns Natan? - "Şi Domnul a iertat păcatul tău" (II Regi 12, 13). "Pentru că te-ai osândit singur, îi spune Dumnezeu, îti iert vina; te-ai mărturisit din inimă; ti-ai şters păcatele, ti-ai dat singur osânda şi Eu am anulat sentinţa!". Ai văzut că s-a împlinit ce este scris: "Spune tu păcatele tale întâi, ca să te îndreptezi!"(Isaia 43,26).
Ce oboseală este să-ti spui tu întâi păcatul?
Ai şi o altă cale de pocăinţă!
- Care-i aceea?
- Să-ti plângi păcatul!
Ai păcătuit? Plângi, şi ti-ai şters păcatul!
Este vreo oboseală? Nu!
Nu-ti cer mai mult decât să-ti plângi păcatul!
Nu-ti spun să străbaţi oceane, nici să te cobori în porturi, nici să călătoreşti, nici să pleci la drum lung, nici să scoţi din pungă bani, nici să traversezi valuri sălbatice.
- Dar ce? - Plânge-ti păcatul!
Sfantul Ioan Gura de Aur ,, Cuvinte alese,, Omilii despre pocainta, EDITURA REINTREGIREA, ALBA-IULIA 2002
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu