luni, 17 iulie 2017

Parintele Arsenie Boca ,, Suisul muntelui ,,



PARINTELE ARSENIE BOCA: Zace în noi o tainică răutate, căreia-i place să descopere nedesăvârşirile fraţilor noştri,,


Aceasta e iubirea desăvârşită, iubirea ca jertfa: pârjolul care aprinde lumea, cutremură porţile iadului, şi stârneşte împotrivă-şi toată vâlvătaia de ură, sau ispita a doua prin durere.
Iar cel ce iubeşte aşa, se ţine într-o linişte mai presus de fire, căci: "Mintea lui unindu-se cu Dumnezeu şi petrecând în El, prin rugăciune şi dragoste se face înţeleaptă, bună, puternică, iubitoare de oameni, milostivă, îndelung răbdătoare, şi, simplu vorbind, poartă în sine aproape toate însuşirile dumnezeieşti.
De aceea nu-şi pierde cumpătul dacă-l vor părăsi prietenii la ceas de prigoană şi i se vor face protivnici şi-l vor huli şi-l vor osândi ca pe un înşelător, chiar cei din casa lui. 
Mintea şi toată fiinţa lui ajunsă simplă, va putea trece şi proba cea mai grea când, în viforul de ură al protivnicilor, îl va părăsi şi Dumnezeu, arătându-i gustul iadului şi lăsându-l în mâinile păcătoşilor, ca să se arate că nici urgia răului nu-l va putea desface din dragostea lui Dumnezeu!

 Duhovnicul daruit cu mult har de Domnul ajunsese la acea inaltime a sufletului de unde vedea cu usurinta ceea ce se petrecea in mintea si inima oamenilor care veneau sa-i ceara ajutor si sfaturi in situatii grele , la necazuri mari.
Percepea cu claritate lucruri ce nici ei nu le constientizau .

 Lupta veche de cand lumea cu vrajmasul devenit stapan asupra gandurilor si pornirilor omenesti a fost si este crancena in interiorul sufletelor care tanjesc dupa iubirea Creatorului si inseteaza dupa apa vietii care sa le readuca pacea , bucuria si bunatatea pierdute cand lumina din mintea lor s-a transformat in intuneric . 

Cine altul putea cunoaste tertipurile celui rau si viclean mai bine dect acela care o viata intreaga nu a facut decat sa atraga atentia fiilor sai duhovnicesti mereu si mereu asupra primejdiei si riscului de a-si pierde sufletul pentru totdeauna ?
Omul cu viata de sfant care s-a inhamat la carul unui ideal greu , al transformarii omului in Om spre a deveni fiul mai mic al Lui Dumnezeu si fratele Fiului Sau mai mare ….Sfantul Ardealului si al tarii intregi catre care si cei care l-au cunoscut personal dar si cei care i-au citit si ras-citit minunatele sale invataturi, au o mare si neasemuita evlavie.

Împotrivirea la ispite 

Atâta vreme cât trăim pe pământ, nu putem fi scutiţi de necazuri şi de încercări.

 De aceea este scris în cartea lui Iov: "Ispită este viaţa omului pe pământ". Nu se află om atât de desăvârşit şi de sfânt care să nu aibă, uneori, ispite - de care nu putem fi cu totul scutiţi.

Toţi sfinţii au trecut prin mulţime de ispite şi de suferinţe şi pe făgaşul acesta au sporit, dar cei care n-au putut birui asupra ispitelor au fost osândiţi şi au căzut. 
Nu este aşezare călugărească atât de sfântă şi nici loc atât de tras deoparte, unde să nu se afle împotriviri şi ispite. 

Omul cât trăieşte, nu-i niciodată întru totul ferit de ispite, căci avem sămânţa lor în noi din pricina poftei trupeşti în care am fost zămisliţi. 

Una vine după alta şi totdeauna vom avea ceva de suferit, fiindcă am prăpădit binele şi fericirea, cele de la început.

 Unii caută să fugă pentru a nu fi ispitiţi şi cad în ispite încă şi mai primejdioase.
 Nu-i de ajuns să fugi ca să birui ci răbdarea şi adevărata smerenie ne face mai tari decât toţi duşmanii noştri. 
Cel care, fără să smulgă rădăcina răului se fereşte numai de primejdii (prilejurile din afară), sporeşte puţin. Dimpotrivă, ispitele se întorc asupră-i încă mai grabnice şi mai cu putere. 

Vei birui mai sigur puţin câte puţin printr-o îndelungată răbdare cu ajutorul lui Dumnezeu, decât printr-o asprime prea mare faţă de tine însuţi. 
Mergi adesea după sfaturi când eşti ispitit şi nu judeca deloc aspru pe cel ce se află în ispită, ci mângâie-l aşa precum tu însuţi ai vrea să fi mângâiat. Începătura oricărei ispite este nestatornicia duhului şi puţina încredere în Dumnezeu.

Căci după cum o corabie fără cârmă e purtată ici şi colo de valuri, asemenea omul slab şi schimbăcios, care-şi părăseşte hotărârile pe care le luase, este tălăzuit de tot felul de ispite. 

Se cade să veghem, mai osebit când se arată ispita, căci cu mult mai bine birui-vom pe vrăjmaş de nu-l vom lăsa să pătrundă în suflet, dându-l deoparte chiar în clipa când e gata să intre.
 Mai întâi se iveşte în minte un gând simplu, apoi o să vină o închipuire, pe urmă plăcerea, pornirea destrăbălată şi în sfârşit consimţirea.
 Aşa că, puţin câte puţin, duşmanul cuprinde tot sufletul, când n-a găsit împotrivire chiar de la început.

Să ne ferim de judecăţile cele îndrăzneţe

Zace în noi o tainică răutate, căreia-i place să descopere nedesăvârşirile fraţilor noştri şi iată de ce, gata stăm să-i judecăm, uitând că judecata inimilor numai dreptul lui Dumnezeu este. În loc de a cerceta cu atâta pornire ispititoare cugetul altuia, să ne coborâm în al nostru. Găsi-vom destule temeiuri să fim îngăduitori faţă de aproapele nostru şi să tremurăm pentru noi înşine. Nu ai decât sarcina ta însăţi şi nu vei răspunde decât de tine. "Nu judeca ca să nu fi judecat".

Faptele dragostei
Pentru nimic în lume şi de dragul nimănui, nu se cade să faci nici cel mai mic rău, cu toate acestea, ca să aduci un ajutor celui care are nevoie de el, poţi uneori să amâni o bună lucrare sau să o înlocuieşti cu alta mai bună, căci atunci n-ai nimicit binele ci l-ai schimbat în unul mai mare.

Trebuie să suferim nedesăvârşirea altuia
Ceea ce omul nu poate îndrepta în sine însuşi sau în alţii, trebuie să le sufere cu răbdare, până ce Dumnezeu porunceşte altfel. Cugetă că poate e mai bine să fie aşa, ca să fi cercat prin răbdare, fără de care meritele noastre nu sunt mare lucru.
Trebuie în toate acestea să te rogi lui Dumnezeu să te ajute să biruieşti aceste piedici, sau să le suferi cu blajinătate.
Dacă cineva, lămurit odată sau de două ori, nu cade la aceeaşi părere cu tine, nu mai avea dispută cu el, ci încredinţează toate în mâna lui Dumnezeu care ştie a scoate binele din rău, ca astfel să se împlinească voia Sa. Şi să fie slăvit în toţi robii Săi.
Dă-ţi osteneala să suferi cu răbdare lipsurile şi slăbiciunile altora, oricare ar fi ele, pentru că şi tu ai multe din acestea pe care trebuie să le sufere alţii.
Că Dumnezeu a rânduit astfel, ca să ne învăţăm a ne purta sarcina unii altora - căci fiecare are sarcina sa - nimeni nu-i fără lipsuri, nimeni nu-şi este îndestulător sieşi, nimeni nu-i atât de înţelept să se poată îndruma singur, dar se cade să ne suferim, să ne mângâiem şi să ne ajutăm, să ne învăţăm şi să ne îndrumăm unii pe alţii.
Ceea ce te face atât de supărăcios nu-i zelul pentru aproapele, ci o iubire de sine, năzuroasă, arţăgoasă, posomorâtă.
 Pietatea cea adevărată e blajină şi răbdătoare, fiindcă ea te arată cine eşti...

Ieromonah Arsenie Boca ,,Cărarea Împărăţiei,,
Editura:Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului , anul apariției: 2006




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu