“Mândria este rădăcina păcatelor mari”

“Mândria îl coboară pe om” 

Solomon arată în „Proverbele” sale că în timp ce cel smerit cu duhul capătă cinste, mândria omului îl scoboară pe acesta și îl acoperă pe om de rușine. Căci el se face astfel asemănător acelor îngeri care au făcut păcatul de neiertat de a-și dori cu nerușinare să ia locul lui Dumnezeu. Numai pe cei smeriți Dumnezeu îi împodobește cu înțelepciune, așa cum ne încredințează înțeleptul Solomon. 

“Mândria este rădăcina păcatelor mari”
Psalmistul arată că mândria este rădăcina marilor încălcări de lege. Cine este smerit nu poate fi ucigaș (căci nu e lacom după bani și nu poate fi foarte gelos), nu e lacom de mâncare, băutură, bani, hoț sau pizmaș (căci se mulțumește cu ce dă Dumnezeu), nu este mânios (căci nu se consideră cel mai important), nu este desfrânat (căci el este încredințat că trupul este templul Duhului Sfânt, neconsiderând că îi aparține), nu e hulitor (căci e recunoscător față de darul vieții primit de la Dumnezeu), nu e leneș (căci nu pune comoditatea sa pe primul plan). Mândria poate fi chiar o pricină de nesupunere față de legile țării. Legea ebraică prevedea pedeapsa cu moartea pentru acela care, din mândrie, nu asculta de preotul sau judecătorul destinat a rezolva cazurile grele privitoare la un omor, la o neînțelegere sau la o rănire. Se scotea astfel răul din mijlocul lui Israel pentru că tot poporul să audă și să se teamă, și să nu se mai îngâmfe. 

“Omul mândru” 

Solomon ne arată că înțeleptul se teme și se abate dela rău, dar prostul este nechibzuit și sigur de sine. Solomon ne încredințează că mândria ațâță certurile și ne spune că omul nesăbuit lovit de înfumurare și cu gânduri rele ar fi mai bine să-și pună mâna la gură pentru a nu stârni, în mânia sa, certuri. Fudulia poate cufunda omul în sărăcie: mai bine să fii smerit și să ai o slugă decât să fii fudul și să nu ai ce mânca, ne pune în gardă Solomon. Trufia se înalță adeseori din solul unei anumite corectitudini, cum se întâmplă cu cei mândri și disprețuitori, iar umilința crește de multe ori din lacrimile păcătoșilor, așa cum ne avertizează Isus în pilda vameșului și fariseului. Înțelepciunea, personificată în Proverbele lui Solomon, strigă că ea urăște trufia și mândria, purtarea rea și gura mincinoasă. Mândria este prezentă în discursurile falșilor învățători, sofiști și lacomi împotriva cărora vorbește apostolul Pavel într-una din epistolele sale. 

“Oamenii mândri ce se cred înțelepți”
Solomon ne atrage atenția să nu ne socotim înțelepți și să nu ne bizuim pe înțelepciunea noastră, ci să ne temem de Domnul și să ne abatem de la rău. Omul bogat este unul dintre aceia care cred că sunt înțelepți; pe acesta săracul priceput îl cercetează, arată același Solomon. În general putem să tragem nădejde de îndreptare mai mult de la un nesăbuit decât de la unul care se crede înțelept, ne previne Solomon. Proorocul Ieremia spune că e bine ca înțeleptul să nu se laude cu înțelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăția lui, ci cel ce se laudă să se laude că are pricepere și că-l cunoaște pe Dumnezeu, care face milă, judecată și dreptate pe pământ, căci în aceasta găsește plăcere Dumnezeu. 
Psalmistul ne asigură că nu se abate de la legea Domnului cu toate că îngâmfații îi aruncă batjocuri,că păzește din toată inima poruncile Domnului cu toate că dușmanii urzesc neadevăruri împotriva lui. El se roagă cerându-i lui Dumnezeu să aibă milă de credincioși pentru că aceștia sunt sătui de disprețul celor trufași și de batjocurile celor îngâmfați. Psalmistul se văită că trufașii îl hărțuiesc și se războiesc cu el, că îngâmfații sapă gropi înaintea lui și îl prigonesc fără temei, dar el ne asigură că nu va părăsi poruncile sfinte; El se plânge că niște îngâmfați îi întind curse și lațuri, dar ne spune că el se roagă la Dumnezeu pentru izbăvire. Psalmistul plânge pentru că niște îngâmfați s-au sculat împotriva lui și vor să-i ia viața și îl roagă pe Dumnezeu cel îndurător, milostiv, îndelung răbdător și bogat în bunătate să-l întărească, să-l scape și să facă un semn pentru ca vrăjmașii săi să rămână de rușine. Isus a spus pilda vameșului și fariseului pentru aceia care credeau ei înșiși că sunt neprihăniți și îi disprețuiau pe ceilalți. Apostolul Pavel le spune romanilor să nu umble după lucruri înalte ci să rămână la cele smerite și să nu se socotească singuri înțelepți; să aibă simțiri cumpătate despre sine, potrivit cu măsura de credință împărțită de Domnul. Căci „dacă vreunul crede că este ceva, măcar că nu este nimic, se înșeală singur”, așa cum scrie același apostol galatenilor.
“Omul mândru lăudăros”
Omul mândru este adeseori lăudăros. Doar faptele bune în sine pot fi obiect de laudă, căci motiv adevărat de laudă (din partea altuia) este ceea ce este în inimă, și nu în înfățișare, spune apostolul Pavel Astfel fratele din starea de jos să se laude cu înălțarea lui, iar bogatul să se laude cu smerenia lui, după cum spune apostolul Iacob. Adesea oamenii se laudă nejustificat cu lucruri pe care le-au primit (bunuri, origine bună, sănătate, educație bună, etc) așa cum observă apostolul Pavel .

sursa http://www.bisericasfantulstefancelmare.com/buletin/pacatulmandrie.pdf