Sfantul Sfintit Mucenic Serghie Meciov, “Cum sa supravietuim duhovniceste”

 
In zilele noastre, multi presupun ca spusele Parintilor, care erau calugari, nu ne privesc pe noi, cei traitori in lu­me. Dar iata cum isi incepe Apostolul Iacov epistola: mare bucurie sa soco­titi, fratii mei, cand cadeti in felurite ispite, stiind ca incer­carea credintei voastre lucreaza rabdarea (Iac. 1,2).

Pesemne va amintiti ce spune Ioan Scararul despre cele trei feluri de rabdare a ispitelor:

1) cu intristare,

2) fara intristare,

3) cu bucurie.

Iata invatatura despre ispita, din care se trage si invatatura despre rabdare, pe care o stiti de la Sfintii Parinti si care isi are radacina in Evanghelie, pentru ca Domnul spune: intru rabdarea voastra veti mantui sufletele voastre (Lc. 21, 19).

Dar iata ce gasim la Apostolul Iacov: drept aceea, fiti indelung-rabdatori, fratilor, pana la venirea Domnului. Iata, plugarul asteapta roada cea scumpa a pamantului, inde­lung rabdand, pana ce primeste ploaia timpurie si ploaia tarzie. Fiti, dar, si voi indelung-rabdatori, intariti inimile voastre, caci venirea Domnului s-a apropiat (Iac. 5, 7-8).

Şi incercarea credintei voastre, spune el altundeva, lucrea­za rabdarea (Iac. 1,3).

Sfintii Parinti spun ca pentru a ne desavarsi avem ne­voie nu numai sa ne ostenim si sa rabdam ispite, ci si sa avem rugaciune; iata, si Apostolul Iacov scrie:
este vre­unul dintre voi in suferinta? Sa se roage. Este cineva vesel? Sa cante psalmi (Iac. 5, 13)
— iar psalmii sunt tot ruga­ciune, rugaciunea marelui Psalmist.

Marturisiti-va deci unul altuia pacatele si va rugati unul pentru altul ca sa va vindecati, ca mult poate rugaciunea staruitoare a dreptu­lui (Iac. 5,16).

Deci, rugaciunea e lucrarea de temelie ce ne ajuta si in rabdare, si in incercari, si in patimiri.

Sa vedem acum ce-i cu invatatura despre patimi. Sfintii Parinti spun ca pacatul e stricaciunea si moar­tea sufletului. Apostolul lacov spune: pofta, zamislind, naste pacat, iar pacatul, odata savarsit, aduce moarte (Iac. 1, 15).

Iata si aici invatatura despre pacat ca moarte; si cel care isi abate aproapele de la pacat invie un suflet ca­re e pe moarte sau a murit — asta acopera multe greseli.
Daca ai pacate, inseam­na ca trebuie sa plangi — plansul, zic Sfintii Parinti, este mahnirea inradacinata in sufletul ce se pocaieste. Iar la Apostol ce gasim?

Patrundeti-va de durere, intristati-va si jeliti; rasul intoarca-se in plans si bucuria voastra in in­tristare (Iac. 4, 9).

Da, daca doriti sa mergeti pe calea indumnezeirii, atunci curatiti-va: curatiti-va mainile, paca­tosilor, si sfintiti-va inimile, voi, cei indoielnici (Iac. 4, 8).

Bagati de seama ca Iacov da o lista aproape completa a patimilor despre lupta cu care vorbesc Sfintii Parinti.

Ca sa nu va ingreunez prea tare, voi insira numai ca­teva.

Mai intai de toate, mania.


Razboiul cu aceasta pati­ma a fost elaborat in mare amanuntime de catre Sfintii Parinti, si despre ea vorbeste si Apostolul care a fost cel dintai inainte-statator al Bisericii din Ierusalim.

Dupa aceea, el vorbeste despre o patima pe care o cunoastem la fel de bine din scrierile Sfintilor Parinti — despre multa graire si despre lupta cu limba proprie: daca cineva socoteste ca este binecredincios, dar nu isi tine limba in frau, ci isi amageste inima, buna credinta a aces­tuia este zadarnica (Iac. 1, 26).

Şi in continuare:

daca nu greseste cineva in cuvant, acela este barbat desavarsit, in stare sa infraneze si tot trupul (Iac. 3,2).

Cu si mai multa putere graieste altundeva:

daca noi punem in gura cailor fraul ca sa ni-i supunem, ducem noi si trupul lor intreg. Iata, si corabiile, macar ca sunt atat de mari si impinse de vanturi aprige, sunt totusi purtate de o carma foarte mi­ca incotro hotaraste vrerea carmaciului. Asa si limba: mic madular este, dar cu mari lucruri se faleste! Iata, putin foc, si cat codru aprinde! (Iac. 3, 3-5)
– iar de aici vine si min­ciuna:

foc este si limba, podoaba a nedreptatii (Iac. 3, 6).

Exact la fel ne intalnim in epistola Apostolului Iacov si cu mentionarea altor patimi, care nu au fost nicide­cum nascocite de catre cei care s-au mantuit in munti si in pesteri si in crapaturile pamantului (Evr. 11, 38), ci ca­re sunt in fiecare din noi, pentru ca nu pustnicilor, celor ce au fugit de lume, le scrie Apostolul.

Iata ce bine vorbeste Apostolul Iacov si in privinta osandirii: nu va graiti de rau unul pe altul, fratilor. Cel ce graieste de rau pe frate ori judeca pe fratele sau graieste de rau legea si judeca legea — iar daca judeci legea nu esti im­plinitor al legii, ci judecator (Iac. 4, 11).

Şi Sfintii Parinti ne previn mereu, amintind ca cel ce isi judeca aproapele se pune in locul Judecatorului Ceresc.

La fel si in privinta invidiei, patima care adeseori nu ii da pace omului nici in aceasta viata. Iacov scrie:

iar daca aveti gelozie amara si zavistie in inimile voastre, sa nu va laudati, nici sa nu mintiti impotriva adevarului, intelepciunea aceasta nu vine de Sus, ci este pamanteas­ca, sufleteasca, draceasca. Deci, unde este pizma si zavistie, acolo este neoranduiala si orice lucru rau (Iac. 3, 16).

Vreau sa va amintesc inca o data de scopul pen­tru care va spun toate acestea. Vreau sa va spun ca exista o singura lucrare crestina; ea nu a fost nascocita in secolul al V-lea sau al VII-lea, ci doar a fost lamurita mai indeaproape de catre Sfintii Parinti, Dascali ai bisericii si Pastori, potrivit ce­rintelor vietii.Apostolul Iacov ne descopera aceeasi cale — calea vrajbei cu lumea, calea impotrivirii fata de dia­vol si a supunerii fata de Dumnezeu, calea curatirii de pacat, calea ispitelor si a luptei, calea plansului pentru pacate.

Exista un singur crestinism, o singura invatatura crestina, care vine de la Domnul Insusi. Luati fie si numai rabdarea. Cand Domnul a pus-o la incercare pe femeia cananeeanca, pana si ucenicii s-au apropiat de El rugandu-L s-o miluiasca – asta, chipurile, din dragoste, insa de fapt fiindca se saturasera de strigatele ei. Şi cand El i-a raspuns din nou nu ca Mantuitor, ci cum i-ar fi raspuns orisicare iudeu din acele vremi: nu este bine sa iei painea copiilor si s-o arunci cainilor (Mt. 15, 26),nu ne-a aratat oare prin asta ca avem neaparata nevoie de rabdare, ca si noi trebuie sa fim indelung-rabdatori in cererile noastre si smeriti, si atunci El, vazand smerenia noastra, va spune, cum i-a spus si ei: mare este credinta ta; fie tie precum voiesti (Mt. 15, 28).

(Din: Sfantul Sfintit Mucenic Serghie Meciov, “Cum sa supravietuim duhovniceste”, Editurile Sophia si Cartea Ortodoxa, 2008)