Iisus din Nazaret - nasterea, propavaduirea Sfintei Evanghelii, crucificarea si invierea.
Filmul prezintă nașterea, activitatea, procesul, moartea și învierea lui Isus din Nazaret, așa cum sunt narate de Noul Testament.
În România, filmul a circulat înainte de căderea comunismului pe casete video, iar după evenimentele din decembrie 1989, a fost transmis la televiziune, în fiecare an.
Difuzat pentru prima oară în Duminica Floriilor și a Sfintelor Paști din anul 1977, filmul a fost redifuzat în fiecare an la televiziune.
Scenariul acestui film se bazează pe amestecarea narațiunilor celor patru evanghelii canonice ale Noului Testament.
Episoadele familiare creștine sunt prezentate cronologic: logodna și mai târziu căsătoria dintre Maria și Iosif, Buna Vestire, Vizitarea Elisabetei de către Maria, circumcizia lui Ioan Botezătorul, Nașterea lui Iisus; Recensământul lui Quirinius; fuga în Egipt și sacrificarea inocenților, intrarea lui Iisus în Templu, Botezul lui Iisus, femeia prinsă în adulter; ajutorul dat de Iisus lui Petru pentru a prinde pește; Pilda Fiului Risipitor (Luca 15: 11-32); un dialog între Iisus și Baraba ; petrecerea dată la cina lui Matei, Predica de pe Munte; dialogul cu Iosif din Arimateea, vindecarea orbului din Betsaida, învierea lui Lazăr (Ioan 11:43); hrănirea celor cinci mii; intrarea în Ierusalim, distrugerea tarabelor din Templu, Cina cea de Taină, trădarea lui Iisus de către Iuda; negarea lui Hristos de către Petru de trei ori, judecata lui Iisus de către Pilat ; Patimile lui Iisus (Ioan 18-19; inclusiv Agonia din gradină); purtarea Crucii, Răstignirea lui Hristos , descoperirea mormântului gol și arătarea lui Hristos cel Înviat discipolilor săi.
Povestea filmului se încheie cu caracterul non-biblic Zerah care se uită disperat la mormântul gol împreună cu tovarășii săi. Zerah se plânge: "Acum începe. Totul începe".
sursa online
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu